Pledoarie pentru psihoterapie


"Viata parca nu mai are sens. Am o casa, o masina, sotie si doi copii dar si un loc de munca epuizant, intr-o multinationala. Nu mai simt gustul vietii ca altadata desi castig destui bani ca sa-mi permit o gramada de lucruri. Atunci cand sunt fie la gratar cu familia, cand ma intalnesc cu vechi prieteni sau seara, acasa, dupa o zi de munca, gandurile imi zboara tot la serviciu, la problemele pe care le am de rezolvat maine sau saptamana viitoare. Asta cand nu ma gandesc la nesfarsit daca am facut bine nu stiu ce lucrare ceruta de sef in graba. Nu ma mai odihnesc cum trebuie, parca sunt tot timpul obosit, vlaguit, stors de puteri. Somnul de la un timp mi s-a dat peste cap, mi se intampla sa ma trezesc in miezul nopii si sa nu mai pot adormi. Despre regimul alimentar ce sa mai zic, mananc pe apucate la birou iar seara acasa infulec pana nu mai pot. Copii resimt dureros implicarea mea prea mare la birou, faptul ca nu petrec suficient timp cu ei. Se intampla sa-i gasesc adormiti si atunci ii sarut in somn. Sotia ma intelege dar si pe ea o simt uneori nemultumita. N-am mai iesit undeva doar noi doi de nu mai stiu cand. De la un timp si viata sexuala a inceput sa scartaie.Uneori ma mai intreb ce-mi doresc cu adevarat de la viata..."

"De curand am descoperit ca fiul nostru se drogheaza. Suntem disperati si nu stiu incotro sa o luam, ce sa facem ca sa-l facem sa renunte. Ne intrebam cu ce-am gresit, unde am gresit, dar cred ca mai important acum este sa descoperim cum sa comunicam cu el, cum sa ni-l apropiem din nou. Mi-e teama ca am gresit atunci cand am incercat sa-i "trasam" un drum in viata, dupa dorintele si aspiratiile noastre. Credeam ca facem bine si asa il ferim de rele. De fapt, tendinta noastra de a-l controla in permanenta pentru a ne asigura ca este bine cred ca l-a indepartat incet incet de noi, dar in jungla asta din jur am incercat sa-l protejam."

"Viata mea se afla la o rascruce, nu stiu incotro s-o apuc. Dupa 20 de ani de casnicie am descoperit ca sotul ma inseala. Trist este ca nu a avut o aventura ci o alta relatie, in paralel. Cum am ajuns aici? N-am vrut sa acceptam nici unul, desi simteam asta, ca lucrurile incep sa mearga intr-o directie gresita, credeam ca relatia o sa mearga din inertie. Am evitat sa vorbim deschis despre ceea ce ne supara pe fiecare la celalalt si am ajuns sa ne indepartam si fizic si emotional. De fapt, cred ca toate semnele duceau catre o astfel de criza in cuplu dar ne-a fost frica sa acceptam ca avem nevoie de ajutor. Acum nu stiu incotro sa o apuc, mi-e greu sa-l iert si sa o luam de la capat, mi-e frica si sa o iau singura de la capat, femeie la 45 de ani. Fiica noastra nici macar nu stie cu ce ne confruntam si ca s-ar putea sa divortam."

Daca te regasesti printre aceste povesti de viata si doresti sa apelezi la psihoterapie, sunt necesare cateva precizari...