← Înapoi la Articole Terapeuți

7 min

Cum îi anunți pe copii că ai fost diagnosticat cu o boală gravă

Cum îi anunți pe copii că ai fost diagnosticat cu o boală gravă

A vorbi despre o boală gravă, cum ar fi de exemplu, cancerul, nu e ușor, mai ales cu copiii.

Comunicarea diagnosticului este un proces solicitant și este parte integrantă a procesului medical care necesită anumite abilități și tehnici care pot și trebuie învățate.

Abilitatea de a comunica, atât din partea părintelui, cât și a copilului ,reduce posibilitatea de neînțelegere și favorizează un răspuns la suferință mai ușor de tolerat.

Pentru a promova un proces de creștere sănătos la copil și o mai bună adaptare la schimbările pe care le presupune boala părintelui, este important să existe o bună comunicare emoțională.

Ce înseamnă asta?

În primul rând, persoana diagnosticată cu o boală gravă/incurabilă, trebuie să schimbe anumite atitudini față de boală, să implementeze programe de imagerie sau exerciții fizice daca este posibil, pentru a face față sentimentelor cu care se confruntă.

Un prim pas în această direcție este acceptarea sentimentelor, cât și pe cele ale persoanelor dragi, și să înțelegeți că ele sunt un proces necesar al dezvoltării emoționale sănătoase și al procesului de confruntare cu posibilitatea morții.  

 • Transparență/Claritate

Este foarte important ca părintele să fie cât mai transparent cu copilul din momentul aflării diagnosticului. A alege să spui adevărul, să explici situația în termeni înțeleși și potriviți vârstei copilului, înseamnă a-i permite copilului să aibă timpul necesar să-și exprime sentimentele, durerea sau furia pentru a înțelege modificările în boala părintelui/adultului. Acest dialog poate fi dureros și dificil mai ales in faza de început în care copilul nu înțelege și nu dorește să audă acest adevăr. În funcție de toleranța copilului, părintele va evalua din când în când gradul de aprofundare și de analiză față  de această temă. Explicarea va ajuta copilul sa accepte situația mai ușor și să nu dezvolte stări de anxietate, teama sau stres.

Este de preferat ca părintele diagnosticat cu o boală gravă să explice copilului ce este, ce se întâmplă și ce urmează eventual ca plan de tratament și perioadă, lăsând emoțiile sa curgă normal și cu speranța în șansă vindecării.

• Ascultă-ți fricile/ îngrijorările

Este în regulă să împărtășești nevoia de a plânge, să asculți temerile copilului și să îl lași să îți pună întrebări. De obicei, oamenii simt frică într-un astfel de moment, dar si îngrijorare cu privire la viitor.

Copilul trebuie să înțeleagă și să aibă un tablou cât mai clar cu ceea ce urmează,  și ce se poate întâmpla. Se va explica cu delicatețe, încet și cu un limbaj simplu și potrivit conform vârstei și înțelegerii sale.

• Transmite încredere

Prin mesajul de încredere, se comunică deschis cu copilul, se transmit ultimele noutăți, pentru a-i transfera maturitate, încredere, iubire și făcându-l  să se simtă astfel o parte importantă a familiei și de a-l face activ și curajos în acest proces de înțelegere și de îngrijire a părintelui.

Copilul are nevoie să simtă un confort strâns la nivel emoțional cu mama sau cu tatăl său și când acest lucru nu este posibil din cauza spitalizării, i se poate permite apropierea prin mijloacele tehnologice cum ar fi mesajele video, apeluri telefonice, scrisori sau desene pe care să le împărtășească părintelui care  este plecat provizoriu.

⦁ Tehnici de înțelegere si vindecare prin jocuri

Jocurile psihologice pot fi prin utilizarea desenelor cu tematica sau libere, prin scrierea unor jurnale, jocul prin utilizarea unor figurine/păpuși care pot reprezenta membrii familiei, fabule, schimburi de rol între persoana bolnavă și membrii familiei. Fiecare participant la joc este invitat să își exprime emoțiile trăite, cum se simte, ce dificultăți a întâmpinat, dacă și-a imaginat că jocul putea fi altfel sau ce schimbări puteau fi altfel. Se pot exprima stări prin limbajul trupului, ale întregului corp, sau doar cea faciala și contactul ochilor. Părintele va trebui să fie atent și să încurajeze participarea copilului/copiilor la joc și la dialog, evitând respingerea comportamentelor neadecvate.

• Împărtășirea diagnosticului (a veștii proaste)

Informațiile trebuie oferite într-un mod delicat, dar ferm. Se pot folosi frecvent pauze pentru a permite copilului să se exprime verbal sau nonverbal, și să pună întrebări sau să exprime emoții.

 Enunțuri posibile:

  • Care ar putea fi cel mai rău/bun lucru care s-ar putea întâmpla?
  • Daca cineva foarte drag s-ar afla exact în aceeași situație, ce l-aș sfătui să gândească?
  • Din păcate, nu există nici o îndoiala privind rezultatul testului, este cancer…
  • A venit rezultatul testului și nu este ceea ce speram
  • Mi-aș fi dorit ca veștile să fie altele…
  • Îmi imaginez că aceste vești sunt dureroase pentru tine, te înțeleg…
  • Ce te îngrijorează cel mai mult acum?

Se vor explora grijile copilului cu empatie, fără a se oferi asigurări premature, astfel încât să aibă timpul necesar pentru înțelegerea situației în care se află părintele. Familiile care reușesc să comunice, respectiv să își exprime sentimentele în mod direct și să rezolve probleme, au niveluri mai scăzute de depresie și pot înfrunta boala într-un mod sănătos care poate duce la ameliorare sau chiar vindecare.

Comunicarea empatică presupune acceptarea atât a emoțiilor negative cât și a celor pozitive, fiind ceva normal în contextul unei boli cronice progresive limitatoare de viață.

• Gândirea în viitorul apropiat

Ce faceți în viitor? Aspectul de planificare nu trebuie trecut cu vederea. Gândirea la ce trebuie făcut în viitor imediat ce boala s-a stabilizat, sau a început procesul de vindecare ori a trecut, ajută copilul/adolescentul, cât și adultul să dezvolte gânduri pozitive și să rămână activ și încrezător.

Este important ca pacienții să înțeleagă că schimbarea psihologică care face vindecarea posibilă și o bună comunicare nu este de regulă o potecă dreaptă în sus, ci un proces dinamic, cu urcușuri și coborâșuri.

Deprinderile de comunicare care rezultă în expresia spontană a gândurilor pacientului și cea a familiei includ aceste elemente:

  • tăcere
  • încurajare nonverbală
  • răspuns neutru (facilitare nonverbală)
  • reflectarea (ecoul)
  • cerere recapitulare (rezumare)

Tehnici nonverbale:

  • contact vizual adecvat
  • folosirea adecvată a spațiului
  • postura corpului
  • respirația

Tehnici verbale:

  • întrebări deschise
  • întrebări închise
  • facilitare nonverbală
  • precizare, direcționare
  • verificare
  • identificarea altor probleme

• Dacă boala este in fază terminală ce trebuie să faceți?

În cazul în care un părinte nu își revine sau se află în stadiul terminal al bolii, este important ca cineva să explice copilului în cuvinte simple ce se întâmplă, dând spațiu emoțiilor sale, cum ar fi furia, pierderea, disperarea, durerea și frica. Oferindu-i spațiu copilului prin încrederea acordată, va putea face față mai ușor despărțirii de părintele bolnav cu mai multă forță și claritate.

Nu este întotdeauna ușor să găsești cuvintele potrivite pentru a-l face pe copil/adolescent să înțeleagă că poate interveni o pierdere/doliu, așa că ar putea fi util să solicitați sprijin de la un psiholog, consilier spiritual sau preot.

Sprijinul psihologic pentru pacient și pentru membrii familiei care se confruntă cu impactul unui diagnostic oncologic sau a altor boli grave, este esențial pentru procesarea emoțiilor și sentimentelor care apar în circumstanțe critice precum aceasta. Fiecare dintre noi are în interior un izvor nesecat de forță care iese la iveală atunci când viața te pune la încercare.

Surse

CUSIM: COMUNICAREA VEȘTILOR PROASTE, Dr. A.Gavriliuc

ASPECTE ETICE

Cum să te lupți cu cancerul, ed. Trei/O.Carl Simonton/Stephanie Matthews-Simonton/James L.Creighton

Despre autor

Psihoterapeut Adela  Marian

Psihoterapeut Adela Marian

Psihoterapeut Adlerian

Programează-te acum