← Înapoi la Articole Terapeuți

14 min

De ce somatizam si cum se manifesta somatizarea

De ce somatizam si cum se manifesta somatizarea

Ce este somatizarea?

Toți am avut la un moment dat stări de disconfort fizic fără o cauză organică sau cunoaștem persoane care manifestă diverse simptome (dureri frecvente de cap, greață, dureri de stomac) fără a fi diagnosticate cu vreo afecțiune de natură fiziologică. În astfel de cazuri spunem că somatizăm sau că simptomele sunt de natură psihosomatică.

Dar ce este psihosomatica? Ce înseamnă mai exact cauze psihice ale simptomelor fizice? Când auzim despre astfel de situații, suntem înclinați să credem că psihosomatic înseamnă boală a psihicului sau, pentru că nu există o cauză de natură organică, astfel de simptome sunt uneori considerate boli închipuite. Aceste concepții creează o stigmă în jurul persoanelor care se confruntă cu astfel de afecțiuni și induc ideea că disconfortul fizic nu este real sau este exagerat/amplificat de persoana în cauză.

Aici este important de menționat faptul că, indiferent dacă motivul este de natură psihică sau nu, asta nu înseamnă că disconfortul fizic este închipuit sau mai puțin real. Durerea fizică există și este resimțită în aceeași măsură ca atunci când cauza este de natură medicală. Asta pentru că, deşi nu există un diagnostic medical care să explice disconfortul, psihicul declanşează modificări în organismul nostru.

Pentru a înțelege mai bine modul în care se manifestă somatizarea, este necesară o privire de ansamblu asupra modului  în care interacționează psihicul și corpul.

Interacțiunea corp – psihic – cum funcționăm? 

Fiecare senzaţie,emoţie este însoţită de modificări specifie ale organelor (accelerarea pulsului, contracţii ale stomacului, etc). În contact cu stimuli puternici, sunt eliberaţi anumiţi hormoni care declanşează modificări în organism. La rândul lui, corpul influenţează stările emoţionale. Substanţe precum alcoolul, drogurile ne modifică reacţiile, prin eliberarea anumitor hormoni şi neurotransmiţători.

Creierul şi sistemul nervos

Cunoaşterea modului în care funcţioneză sistemul nervos reprezintă baza înţelegerii psihosomaticii. Toate informaţiile din mediu percepute prin intermediul simţurilor ajung în creierul intermediar sau mijlociu unde sunt evaluate: dacă reprezintă un pericol sau dacă pot fi legate de experienţe pozitive sau dureroase din trecut. În funcţie de această evaluare, se trimit semnale în diverse părţi ale corpului pentru a răspunde eficient în situaţia respectivă.

După funcţiile sale, sistemul nervos se împarte în motor, senzorial şi vegetativ. Sistemul nervos motor controlează musculatura, mişcările şi poziţia corpului. Sistemul nervos senzorial conduce stimulii senzoriali prin corp (informaţia provenită prin intermediul organelor de simţ) până la creierul intermediar (centrul de comandă). Sistemul nervos vegetativ, responsabil de activitatea organelor interne, are o importanţă dosebită în cazul afecţiunilor psihosomatice deoarece el produce diverse tulburări ale organelor şi influenţează comportamentul.

Activitatea organelor este controlată prin intermediul a două tipuri de fascicule nervoase care activează organul (sistemul nervos simpatic – care funcţionează când suntem activi mental sau corporal) sau îl blochează (sistemul nervos parasimpatic – care funcționează în timpul odihnei). Organele stimulate de parasimpatic sunt vezica urinară, stomacul, uterul, intestinele iar cele activate de sistemul simpatic sunt inima, muşchii, vasele de sânge.

Puntea de legătură între impulsurile fizice şi cele mentale este glanda pituitară care eliberează hormoni ca reacţie la activitatea creierului mare şi a celui intermediar. Aceste subtanţe afectează toate organele şi se influenţează reciproc.

Afecțiunile psihosomatice apar atunci când corpul este supus unei stări prelungite de alertă în lipsa unui stimul real. Este important să înţelegem că organismul nostru reacționează la informațiile provenite din creier în acelaşi mod, indiferent dacă impulsurile transmise de centrul emoțiilor sunt declanșate de un pericol real sau imaginar.

Cum se manifestă somatizarea?

Fiecare senzație, emoție este însoțită de modificări specifice ale anumitor organe. Acestea sunt reacții ale sistemului nervos vegetativ, cu rol adaptativ. Adaptativ deoarece orice senzație, plăcută sau neplăcută, este implicată în supraviețuire. O stare de anxietate însoțită de accelerarea pulsului este modalitatea corpului de a se pregăti de luptă sau fugă. Corpul percepe o amenințare, astfel inima pompează mai mult sânge pentru a furniza substanțele necesare efortului fizic pe care trebuie să-l depunem ca să ne „luptăm” sau să „fugim” de pericol. În stările prelungite de anxietate lipsește pericolul real, însă corpul reacționează ca și cum amenințarea este reală în funcție de percepția subiectivă asupra stimulului din exterior.

O afecțiune psihosomatică presupune un dezechilibru corporal care are cauze psihice. Cum psihicul și fizicul se influențează reciproc, afecțiunile psihomatice semnalează doar o perturbare a modului de interacțiune dintre cele două.

Afecțiunile psihosomatice – ce modificări produce psihicul la nivelul diferitelor părţi ale corpului?

Plămânii

Fiecare tensiune emoţională creşte activitatea plămânilor. De exemplu, când ne speriem, oprim aerul în noi, iar în lipsa expiraţiei, cutia toracică râmăne încordată. Dacă există o perioadă îndelungată în care suntem supuşi unei situaţii stresante, cutia toracică rămâne dilatată, fapt care generează o tensiune (în partea stângă, de obicei) şi o stare generală de rău.

Situaţiile stresante, chiar şi cele care pot părea banale în ochii celorlalţi, sunt percepute la nivel subiectiv ca fiind ameninţătoare pentru supravieţuire. De aceea, corpul poate reacţiona la fel şi în cazul în care suntem ameninţaţi de un pericol real, dar şi în situaţia în care ar trebui să vorbim în public, de exemplu.

Inima şi circulaţia sangvină

Fiecare activitate furnizează în corp mai mult oxigen. Când acest surplus nu este folosit (în stările de anxietate), cutia toracică este dilatată şi apare senzaţia de înţepătură în piept. Atenţia este apoi orientată asupra acelei zone, teama se intensifică şi creează tensiune în zona musculaturii intercostale, durere care se transmite uneori şi în alte zone: gât, abdomen, braţe.

În stările de panică, corpul primeşte un surplus de energie pentru a face faţă pericolului. Aceasta este reacţia de pregătire. Dacă ea nu e urmată de mişcare, apar senzaţii de leşin, ameţeală, tremor. Încheieturile activează muşchii, pregătindu-i de luptă, dacă mişcarea pentru care s-a pregătit corpul nu este efectuată, apare tremorul, înmuierea genunchilor. În mod similar, ameţeala apare când respirăm excesiv şi repede şi se intensifică dacă nu este urmată de mişcare. Activitatea pune sângele din artere şi vene în mişcare şi permite astfel irigarea creierului.

Capul

Durerile de cap sunt influenţate de stilul de viaţă şi de dispoziţia emoţională. Gândurile, emoţiile noastre activează sistemul nervos. Sistemul nervos şi hormonii eliberaţi în corp stimulează muşchii şi vasele sangvine şi astfel, nivelul de tensiune al muşchilor capului produce durerile de cap.

Durerile legate de dilatarea şi constricţia vaselor de sânge apar în cazul unei supraactivări a sistemul nervos simpatic. Când vasele de sânge sunt îngustate pentru o perioadă mai mare de timp, se induce apoi o stare de repaus a musculaturii pentru a permite destinderea vaselor de sânge. Vasele mari se destind,dar cele mici rămân contractate, lucru care produce dureri de cap intense, migrene.

Sistemul digestiv

Sistemul digestiv este strâns conectat cu gândurile și emoțiile. Stimulii puternici transmiși de creier intensifică activitatea sistemului digestiv. Astfel, se secretă mai multe celule (ex: histaminele) care produc inflamații. Sistemul digestiv este activat de sistemul nervos parasimpatic și dezactivat de sistemul nervos simpatic. Așadar, sistemul digestiv nu va acționa atâta timp cât organismul este solicitat, când trebuie să depună un efort foarte mare. Când ne simțim anxioși, corpul este în stare de alertă, sistemul nervos simpatic este supraactivat pentru a pregăti corpul în „lupta” cu amenințarea, iar hormonii de stres care sunt eliberați afectează sistemul digestiv. De aici pot apărea balonări, crampe, inhibarea apetitului, afecțiouni gastrointestinale, etc.

Furia creşte producţia de acid gastric şi irită mucoasa stomacală.

Acestea sunt doar câteva exemple despre modul în care stările emoţionale produc schimbări în corp. Când ne confruntăm cu o afecţiune psihosomatică, este important să înţelegem ce se află în spatele zonei afectate pentru a corela situaţiile de viaţă stresante cu disconfortul, cu durerea pe care o simţim. Acest lucru ne ajută şi în schimbarea perspectivei asupra durerii deoarece observăm că prin mesajele dureroare pe care le transmite, corpul încearcă să ne ajute de fapt, să semnaleze existenţa unui factor de stres. 

Ce e diferit la persoanele psihosomatice

De ce unele persoane trăiesc emoțiile negative fără a se confrunta cu afecțiuni psihosomatice iar altele experimentează direct simptomele organice fără vreo legătură vizibilă, directă cu ceea ce simt în plan emoțional?

Psihicul uman încearcă să găsească explicaţii pentru orice senzaţie nouă sau neplăcută pe care o simte. Prin intermediul organelor de percepţie psihicul primeşte informaţii despre corp pe care apoi le prelucrează. Această prelucrare are 3 faze: percepţia (durere, stare de rău, sete), evaluarea percepţiilor (sunt pozitive sau negative, ameninţătoare?), căutarea explicaţiilor (dacă este ceva neobişnuit, psihicul caută să îşi explice de ce este aşa, cine/ce anume poate schimba senzaţia).

La persoanele psihosomatice aceste 3 faze de prelucrare a informaţiilor sunt diferite: psihicul este mult mai focusat asupra corpului şi mai sensibil la schimbări, chiar şi la cele mărunte. De obicei, percepţia asupra senzaţiilor neobişnuite este negativă, periculoasă. Nu în ultimul rând, psihicul caută în mod insistent o explicaţie şi într-o primă fază se gândeşte la boli, căutând soluţii la medici.

Important de reținut este faptul că, dacă problemele emoționale se manifestă în special în plan fizic, acest lucru nu înseamnă că avem o problemă, că suntem mai slabi sau că este ceva în neregulă cu noi. Este pur și simplu modul organismului de a face față factorilor de stres, de a semnala o situație neplăcută, un conflict nerezolvat.

Somatizarea se dezvoltă inconștient, uneori ca un mecanism de apărare pentru a preveni alte afecțiuni mai grave. Anumite stări emoționale, dureri psihologice se manifestă ca și „boli”, dureri fizice pentru că sunt prea greu de suportat în plan conștient.

Somatizarea apare şi atunci când evităm conștient sau inconștient, durerea, conflictele emoționale. Orice suferință psihică care nu este procesată, conștientizată, trăită, va găsi o modalitate de a-și face simțită prezența, de cele mai multe ori în mod neașteptat. 

Atunci când suferința psihică se traduce în „boală” fizică și încercăm toate modalitățile posibile de a găsi tratament medicamentos, chiar și când doctorii nu găsesc vreo cauză organică, este același mecanism de apărare ca în cazul evitării suferinței psihologice. Vrem o „pastilă” o soluție rapidă care să rezolve problema. Poate tocmai de aceea, somatizarea apare să ne perturbe ca un musafir nepoftit și insistent pentru a semnala suferinţa psihică pe care am evitat-o.

Vindecarea

Un prin pas în afecțiunile psihosomatice este acceptarea faptului că durerea fizică este mai degrabă un simptom al unui conflict psihologic (asta după ce au fost excluse toate cauzele de natură fiziologică în urma vizitelor medicale). 

Înțelegerea relației dintre psihic și corp este primul pas spre vindecare deorece, o dată cu această conștientizare, psihicul se poziționează altfel față de corp, devine mai atent, și observăm mai clar modul în care emoțiile și gândurile noastre ne afectează în plan somatic.

Următorul pas este schimbarea întrebărilor pentru a înțelege mai clar propriul psihic și relația acestuia cu simptomele. „Cum reacționez atunci când simt acest disconfort? Ce gânduri îmi trec prin minte? Ce simt? Ma infurii? Mă simt neputincios? Mă consider responsabil de propria durere sau dau vina pe cei din jur? Cum îmi explic că durerea apare în mod repetat? Ce sau cine o poate infleunța? Cred că pot lupta singur împotriva ei sau aștept ajutor din partea altcuiva? Ce vrea acest simptom de la mine?”

Acest dialog cu simptomul și felul în care răspundem la aceste întrebări ne ajută să înțelegem modul în care reacționam în plan social, cum ne raportăm în general la situațiile dificile de viață, în relațiile cu ceilalți. De pildă, dacă în lupta cu simptomul mă bazez mereu pe grija celorlalți, cu siguranță acesta e modul în care încerc să rezolv si restul conflictelor și mă poziționez în rolul de victimă, așteptând mereu ajutor din exterior. Din contră, dacă cred că sunt în totalitate responsabil de ceea ce mi se întâmplă, probabil am tendința de a mă învinovăți excesiv și în rest, în relațiile cu ceilalți.

O dată ce înțelegem relația dintre psihic și procesele din corp, este timpul să adoptăm o nouă perspectivă asupra simptomelor. Ce se întâmplă înainte și după apariția lor? Este important să înțelegem ce precedă simptomele pentru a ne da seama la ce anume din mediul exterior reacționează organismul nostru, mai exact, ce anume din felul în care percepem anumite situații influențează reacțiile fizice. Putem alege să evităm acele situații sau să ne schimbăm percepția asupra lor, singuri, sau într-un proces psihoterapeutic.

La fel de importantă este și înțelegerea comportamentului pe care îl adoptăm după apariția simptomului. Simptomele corporale apar și atunci când organismul le consideră utile pentru că se obțin anumite beneficii care nu s-ar putea obține în lipsa simptomelor. Pare bizar să considerăm că simptomele pot avea consecințe pozitive, însă „beneficiul secundar” al acestora este de obicei ascuns, inconștient. Spre exemplu, pot lucra ore suplimentare la birou pentru a obține apreciere, a ma simți util și realizat. Costul în plan corporal este tensiunea crescută a mușchilor spatelui și ai gâtului, care, în timp, pot deveni dureri cronice. La fel cum, pot considera că ceilalți îmi vor oferi iubire și protecție doar dacă am o suferință, o afecțiune fizică. Aceste explicații par de neînțeles pentru cineva care suferă de o durere cronică si tot ce își dorește este ameliorarea. E clar că nimeni nu s-a trezit vreodată dimineața și și-a spus în gând „Îmi propun să mă simt rău pentru a obține X lucru”. Conștientizarea beneficiului secundar, acolo unde el există, este un proces de durată și necesită autoacceptare compasiune faţă de noi înşine.

Reorientarea atenției

Terapiile de succes în tratarea diverselor problematici legate de anxietate și depresie pun accentul pe orientarea atenției către alte lucruri decât cele observate în mod obișnuit. Atunci când există o suferință, în mod automat ne concentrăm atenția mai mult asupra problemei respective. Acest lucru amplifică de obicei simptomul și orientează întreaga existență în jurul acestuia. Capacitatea de a reorienta atenția este un proces care necesită o practică regulată, încorporată în rutina zilnică. Spre exemplu, atunci când constatăm prezența unui simptom, putem să ne punem alte întrebări: „Ce parte a corpului se simte relaxată? Ce dureri NU am? Care sunt situațiile în care nu am simptome?”

În final, în urma conștientizărilor în procesul psihoterapeutic, urmează trecerea la acțiune, schimbarea comportamentului. Atunci când observăm anumite obiceiuri nocive care declanșează simptomele (fie că e vorba despre o acțiune a noastră, un tipar de gândire învățat, un mod de a relaționa cu ceilalți), schimbarea se va produce doar atunci când creem noi „obiceiuri” ale psihicului.

Despre autor

Psihoterapeut Iulia Burcescu

Psihoterapeut Iulia Burcescu

Psihoterapie experiențială a unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie

Programează-te acum