Blog

27 martie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments PTSD, sănătate emoțională, stres, stres post traumatic, trauma

Cum ne eliberăm de Sindromul de stres post traumatic?

De la plecarea mamei din viața unui bebeluș, chiar și preț de câteva minute, la prima zi de școală, adolescența sau îndrăgostirea și până la pierderea locului de muncă, a unei persoane dragi, a unui statut social sau a tinereții, omul este supus evenimentelor traumatice – schimbări majore care ne afectează identitatea fizică sau psihică. Trauma este trăită diferit în funcție de structura fiecărui om, de istoricul personal, de mediul de susținere al fiecăruia. Există însă traume care ne pun brutal în contact cu ideea propriei morți, și riscă să producă modificări atât de puternice încât ne afectează o lungă perioadă după eveniment – stresul post traumatic.

Ce este PTSD sau Sindromul se stres post traumatic? Este suma efectelor fizio-psihologice negative și de durată pe care le are un eveniment traumatic. Este răspunsul cronic al psihicului în fața unui eveniment, unei situații care ne pune față în față cu ideea de moarte, de pierdere a propriei vieți, chiar dacă amenințarea nu ne vizeazază în mod direct. Ceea ce face trauma este să funcționeze ca o lentilă, ca o oglindă care deformeză și care devine singura modalitate prin care vezi lumea exterioară și interioară. Trauma transformă brusc lumea într-un loc nesigur, imprevizibil, cu oameni care îți pot face rău, cu sau fară motiv.

Oameni diferiți – Reacții diferite în fața traumei

Reacțiile la traumă sunt diferite de la individ la individ, de la vârstă la vârstă. Dacă divorțul părinților la o vârstă fragedă poate avea efecte devastatoare pentru dezvoltarea unui copil, el nu va fi resimțit la fel în cazul în care ”copilul” are 40 de ani. Efectele depind și de istoricul personal al fiecăruia, de robustimea interioară, de abilitațile de a procesa situația, emoțiile, șocul. În același fel, relațiile sexuale cu o persoană minoră, pot traumatiza chiar dacă actul este de comun acord, pentru că spre deosebire de un adult, copilul, adolescentul nu are reperele stabile, nu este consolidat psihic astfel încât să integreze evenimentul.

Manifestările Sindromului de stres post traumatic îi afectează și pe cei din jurul celui care suferă. Ceilalți devin ținta respingerilor, agresivități, conținătorii disperării, anxietății sau furiei și depresiilor sau martori neputincioși ai comportamentelor distructive și autodistructive. Astfel de dinamici cer o elasticitate extraordinară a relațiilor, pentru ca acestea să nu se rupă. De multe ori însă, ruptura este inevitabilă și produce victime colaterale, așa cum sunt copiii în cazul divorțurilor.

Care sunt manifestările Sindromului de stres post traumatic?

Anxietate crescută și hiperstimulare emoțională

Hipervigileță – o senzație constantă de a fi în alertă
Simptome corporale – palpitații, greață, tensiune musculară, frisoane
Iritabilitate și furie
Frică irațională de mari intensități
Toleranță redusă la zgomote
Dificultăți în concentrare
Dificultăți de a păstra starea de somn
Comportamente agresive

Comportamente de evitare

Probleme la locul de muncă sau în relație cu ceilalți
Inabilitatea de a-și aminti anumite aspecte ale traumei
Pierderea interesului pentru activitățile zilnice
Senzația de viitor fără perspective
O stare de amorțire și gol interior
Evitarea anumitor persoane și locuri
Senzația de izolare
Perioade frecvente de retragere în sine

Reactivări ale evenimentului traumatic

Senzația fizică și emoțională că evenimentul traumatic se întâmplă repetitiv
Coșmaruri – legate de eveniment
Stări intense de disconfort la amintirea evenimentului.

Alte simptome des întâlnite

Gânduri și tendințe suicidale și de autodistrugere
Senzație de neîncredere, suspiciune generală îndreptată către cei din jur
Apelarea la alcool, droguri, jocuri de noroc, mâncare sau alte tipuri de dependențe
Epuizare – dureri fizice
Reacții disproporționate la situații minore
Teama de a fi singur sau în cadrul mulțimilor

Manifestări la copii și adolescenți

Frica de a fi separat de părinte
Pierderea abilităților deja învățate (mersul la toaletă)
Dificultăți în timpul somnului și coșmaruri
Jocuri repetitive ce conțin aspecte relaționate cu trauma
Noi fobii și anxietăți ce potsă nu pară că ar avea legătură cu trauma
Exprimarea traumei prin joc, povești sau desene
Agitație, iritabilitate și agresivitate

Ce faci pentru a-l ajuta pe cel care suferă de PTSD?

Cel mai important lucru este să ai grijă de tine pentru a putea conține și susține persoana care este afectată în mod direct.
Oferă-i siguranță în cadrul relației, asigură-l că îi ești alături și că se poate baza pe tine.
Creează o rutină în activitățile zilnice. Rutina crește senzația de siguranță și diminuează anxietatea.
Identifică lucrurile care pot reactiva trauma și încearcă să le eviți.
Încearcă să construiești planuri de viitor – un viitor previzibil detensionează starea de confuzie și de lipsă de sens pe care o poate experimenta.
Respectă-i limitele și nu interpreta respingerile lui ca pe un atac personal.
Reconstruiește-i treptat încrederea în lume. Păstrează-ți promisiunile făcute și arată-i treptat că lumea poate fi un loc de încredere, cu relații pe care te poți baza.
Asigură-i că ai încredere în puterea lor de a trece peste toate. Nu îi învinovăți pentru căderile sau ieșirile lor. Trauma vulnerabilizează psihic iar, ceea ce poate în mod normal ar trece fără niciun impact, în aceste cazuri poate aduce modificări semnificative, în bine sau în rău.

Factori de risc pentru PTSD

Se poate întâmpla oricărei persoane care trece printr-un eveniment traumatic- veterani de război, copii care au fost abuzați sexual, cei care trec printr-un abuz, accident, dezastru natural sau alte evenimente. Femeile sunt mai predispuse la a dezvolta simptomele iar genetica poate juca și ea un rol important. Sindromul de stres post traumatic nu este legat în mod absolut de evenimente de amploare, ca războaiele sau dezastrele naturale, ci poate apărea și după pierderea sau rănirea unei persoane dragi.

Efecte Sindromului de stres post traumatic asupra sănătății

Efectele nu rămân doar la nivelul emoțional, psihologic.Orice suferință emoțională fragilizează și crează predispoziții pentru instalarea anumitor simptome fizice. În cazul persoanelor cu PTSD, nivelul cortizolului, hormonul stresului, este crescut pe perioade lungi de timp. Astfel apar deshidratări la nivelul pielii, care întârzie vindecarea rănilor, creșterile de greutate mai ales în zona abdominală, pierderea masei musculare, tulburări digestive, dureri, alergii și altele.

Tratamentul Sindromului de stres post traumatic

Tratamentul îmbină terapia de natură medicamentoasă și psihoterapia. De cele mai multe ori, Sindromul post traumatic se dezvoltă în asociere cu alte tulburări – tulburări de panică, anxietate, depresie, dependențe. În acest caz, terapia trebuie să se adresez și problemelor conexe. Recuperarea este complicată și necesită timp, energie și susținere. Cu ajutor specializat, expunerea la amintirea și retrăirea traumei se va face controlat, în scopul de a găsi un nou sens și o rescriere constructivă a amintirilor traumatizante.

13 martie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments psihoterapeut, psihoterapie, terapie, terapie individuala

Agresivitatea – când frustrarea nu poate fi pusă în cuvinte

“Nu-i lovi pe ceilalți copii! Nu țipa! Nu vorbi urât! Nu fi rău! NU! NU! NU!” Cam acestea sunt primele contacte cu propria agresivitate pe care le-am avut de când eram copii. Am învățat, de câte ori am avut ocazia, că ieșirile agresive sunt rele, sunt de pedepsit, ne îndepărtează de cei din jur. Ceea ce învățăm mai rar este ce ne face să reacționăm așa, ce din interiorul nostru ne transformă, astfel încât să producem o suferință de orice fel celui de lângă noi? Cu alte cuvinte: Ce ne face să fim agresivi? Cum ne apărăm? Cum ne educăm copiii și cum îi învățăm să răspundă la agresivitate.

Tendința către agresivitate este înnăscută. Dintr-un anumit punct de vedere, este atât ceea ce ne determină să creștem, fiind în strânsă legătură cu instinctul de supraviețuire, cât și ceea ce ne îndeamnă la distrugere. Manifestările agresive există încă din primele zile de viață în care bebelușul mușcă sânul mamei pentru a-și asigura existența, fără a avea capacitatea de a înțelege încă dacă ceea ce face este bine sau rău. Dezvoltarea noastră ca specie are la bază infinite momente de acest gen, de la lupta pentru supremația celor mai puternici, la acțiunea de a vâna, care înseamnă iarăși supraviețuire.

Ceea ce încerc să spun nu este că suntem niște bestii ci că agresivitatea vine din noi și aduce uneori creștere, dezvoltare, supraviețuire iar alteori, distrugere, suferință, pierdere. Important este modul în care reușim să o punem în cuvinte, să o convertim în ceva constructiv, să îi înțelegem motivațiile, să vedem ce se distruge și ce se construiește în fiecare caz.

Cum apare agresivitatea la copii?

Copiii apelează frecvent la manifestări agresive iar asta pentru că, în cazul lor, puterea de a înțelege ce li se întâmplă și de a gestiona frustrarea în fața unei dorințe neîmplinite este foarte scăzută. Astfel, vedem copilul care lovește în dreapta și în stânga pentru ca i se spune că trebuie să se îmbrace deși nu își dorește, îl vedem aruncându-se pe jos pentru a primi napolitana de pe raftul de sus sau rostind cuvinte urâte atunci când este pedepsit sau nu primește jucăria dorită. Problema este că nimeni nu își dorește un copil agresiv iar, de multe ori, soluția părintelui în fața unui astfel de comportament este pedepsirea lui, fără a încerca să explice copilului de ce simte ceea ce simte. Modul în care gestionăm agresivitatea în viața de adult este în dependență cu modul în care am fost învățați să o privim, încă din copilărie.

Agresor și agresat, un circuit repetitiv

Avem tendința să repetăm șabloane din trecutul nostru pe care nu reușim să le reparăm. Răspunsul în fața frustrării și răspunsul la agresivitate sunt comportamente deprinse în relațiile primare pe care le avem cu părinți, bunici și alte persoane importante în formarea noastră ca indivizi.

Atunci învățăm poate, că dacă suntem agresivi însemnă că suntem răi, dar pentru că primim atenție doar în acele momente, vom apela și ulterior la acte distructive, tot pentru atenție. Tot atunci putem afla că nu este bine să ai comportamente agresive însă pentru ca tensiunea frustrării cere să fie eliberată, căutăm forme mascate, chiar și față de noi: agresivitatea pasivă. Tot de mici putem vedea că atunci când ești furios, soluția este să țipi, să lovești, să înjuri, pentru că așa fac și cei mari, în loc să învățăm să punem în cuvinte ceea ce ne deranjează și să găsim o variantă amiabilă de rezolvare a situației.

Agresivitatea își caută o țintă sigură

Atunci când suntem victima unei agresiuni, este important să înțelegem că uneori nu are legătura cu noi, cu ceea ce suntem sau facem. Tensiunea generată de frustrare de exemplu, își caută o țintă pentru a fi detensionată, iar uneori se întâmplă ca noi să fim cea mai sigura și ușoară țintă, fără a fi adevăratul motiv. Se întâmplă des în cuplu ca partenerul/partenera de viață să devină conținătorul tensiunilor acumulate la locul de muncă sau în trafic, la fel cum colegii de muncă pot fi apostrofați pe nedrept pentru ceva ce ne frustrează în viața de familie sau de cuplu. Copiii devin de multe ori ținta cea mai ușoară pentru că nu pot să riposteze.

Există cazuri în care se pune în scenă, în oglindă, un conflict mocnit cu propriile modele parentale ale adultului. Sau, cu alte cuvinte, mă voi regăsi în tine, copilul meu, și mă voi purta inconștient cu tine, așa cum am fost tratat la rândul meu ca și copil. Căutarea motivelor care ne fac să ne comportăm agresiv, cu cei din jur sau cu noi, nu este ceva ce trebuie să facem sau să ni se explice doar în copilărie. Atunci se pun bazele. Analiza propriilor reacții și comportamente este însă ceva ce vine să ne însoțească pe tot parcursul vieții. Este ca o continuă învățare a limbajului interior, în contextul în care fiecare dintre noi vorbește o altă limbă.

Cum percepem agresivitatea?

Limitele pe care le punem în ceea ce privește agresivitatea venită din partea celorlalți, diferă de la persoană la persoană și țin tot de educație. Dacă pentru unii dintre noi un anumit cuvânt și un anumit gest sunt de nesuportat, pentru alții pot fi cât se poate de normale. Problema apare în momentul în care te simți agresat, îți simți identitatea fizică sau psihică lezată și trebuie să reacționezi.

Modul în care percepem agresivitatea este în strânsă legătură cu stima de sine. Subevaluându-ne, putem ajunge să credem că merităm comportamentele distructive venite din partea celorlalți sau că doar asta merităm. Mai mult, agresivitatea erodează în timp stima de sine. Asta vedem de multe ori în relațiile abuzive, fizic sau psihic, personale sau profesionale, în care cel agresat ia apărarea agresorului sau întoarce vina asupra sa – ”Meritam să mi se întâmple asta, nu trebuia să fac un anumit lucru etc”. Instaurată o astfel de dependență, întreruperea lanțului abuziv este foarte greu de produs.

Agresivitatea, dacă nu vorbim de episoade izolate și vorbim despre relații în care are loc în mod constant, este un scenariu ce se joacă de comun acord. Cel care agresează va avea nevoie de cineva care acceptă să fie agresat, în ciuda suferinței.

Care este soluția în fața agresivității?

Să luăm un exemplu: Ce faci în fața unui agresor extern, cum este frigul de afară? Te îmbraci, te refugiezi într-un mediu cald, îmbrățișezi pe cineva și așa mai departe. Cu alte cuvinte, simți neplăcerea produsă de frig și pui limite în calea lui. Asta se petrece și în relațiile cu ceilalți. Lucrurile se complică pentru că uneori nu știm că ne este “frig”, credem ca aceasta este temperatura normală deși corpul simte efectele negative. Alteori, chiar dacă simțim frigul, nu simțim că avem dreptul la o viață confortabilă, psihic desigur. Si, de cele mai multe ori, nu știm cum să punem limite în calea ”frigului”. Nu știm să spunem: Destul! Merit respect! Ceea ce faci îmi face rău, oprește-te!

Soluția vine, prin urmare, din a învăța să ne iubim și a învăța să punem limite în fata celor care încearcă să ne arate că nu merităm această iubire, așa cum ne-o dorim. Și pentru că toate își au debutul în copilărie, rezolvarea vine din partea părintelui care ar fi indicat să se axeze nu pe simpla pedepsire a ieșirilor agresive ci pe înțelegerea a ceea ce le determină și punerea lor în cuvinte, pentru copilul care încă nu are aceste capacități, a stărilor prin care trece.

Ca adult, lupta cu agresivitatea se face prin autocunoaștere și autodezvoltare. Cine sunt eu, ce merit să primesc, de ce merit să fiu tratat într-un anumit fel, ce simt că mă agresează și de ce, cum pot comunica celuilalt acest lucru, oare ceea ce eu fac agresează, poate mascat, pe celălalt si de aceea se întoarce dureros asupra mea. Și lista ar putea continua.

Rolul psihoterapiei este de a găsi explicațiile adânci ale emoțiilor și comportamentelor noastre, de a învăța să punem limite știind mai întâi cine suntem și de ce avem nevoie de ele.

La Clinica Oana Nicolau, cea mai mare clinică de sănătate emoțională din țară, poți alege din peste 30 de specialiști care te pot ajuta să înțelegi contextul și soluțiile agresivității, atât prin terapie individuală, cât și de cuplu, de grup sau de familie.

9 martie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments persuasiune

Psihologia persuasiunii sau arta de a influența pozitiv

Credințele, percepțiile, dorințele noastre sunt în continuă schimbare, iar unicitatea nu vizează doar raportarea la ceilalți ci chiar propria persoană, cu fiecare experiență nouă prin care trecem. Suntem indivizi irepetabili, așa cum ne vedem fiecare în oglinda interioară, așa cum ne văd ceilalți prin filtrele lor la fel de unice, așa cum ne știm chiar noi, pe coordonata trecut-prezent-viitor.

Pe cât suntem de diferiți însă, pe atât avem nevoie să dezvoltăm legături, să ne integrăm, să aparținem în cadrul unui cuplu, grup, mediu organizațional, cultură. Ce ne face deci ca, în ciuda diferețelor, să ne asociem, să fim urmați sau să îi urmăm pe cei care ne dau sens? Ce este persuasiunea și cum ne raportăm la influența pe care o are asupra noastră?

Care este rolul dorințelor în persuasiune?

Fiecare dintre noi ne conducem acțiunile zilnice pe baza nevoilor și dorințelor noastre, de la cele bazale ce țin de supraviețuire, la cele care apelează imaginea pe care o avem în ochii celorlalți, căutarea recunoașterii, dezvoltarea sprirituală, integrarea – și lista poate continua. Fericirea derivă practic din obținerea acestei satisfaceri, fie că ceea ce ne dorim ne vizează pe noi în mod nemijlocit sau mijlocit – Cum este exemplul satisfacției pe care o simțim atunci când ajutăm pe cineva.

Care este diferența între persuasiune și manipulare?

Modul în care ne atingem scopurile poate fi privit pe mai multe paliere. Desigur, dorințele(mai mult sau mai puțin conștiente) și nevoile sunt baza alegerilor noastre. La acestea se adaugă modul în care am fost obișnuiți, încă din copilarie, să acționăm și sistemul de valori pe care ni l-am format în viață prin experiența fiecăruia, prin modele avute, prin legăturile stabilite.

Într-un mod simplu și firesc, așa am putea înțelege diferența dintre manipulare și persuasiune, două modalități prin care încercăm să ne atingem scopurile, care sunt destul de des confundate și văzute ca fiind același lucru. În persuasiune, ajungem acolo unde ne dorim fără a-l leza pe celalalt, în timp ce prin manipulare, celălalt va fi convins sau va face ceva ce poate fi în detrimentul lui, ceva ce este strict în interesul manipulatorului. În persuasiune, beneficiul este reciproc în timp ce în manipulare, vorbim de unidirectivitate.

Care este legătura între persuasiune, educație și relații?

Persuasiunea este, în definitiv, un motor al creșterii, al dezvoltării noastre ca indivizi. Diferențele care există de la o ființă umană la alta sunt atât cele care ne generează singurătatea cât și cele care ne fac să ne dorim apropierea de ceilalți, pentru a ne completa, pentru a învăța tocmai din ceea ce nu deținem ca indivizi.

Imaginați-vă o discuție cu identicul vostru: aceeași experiență de viață, același set de valori, aceleași gânduri la modul absolut, desigur utopic. Orice discuție ar fi de prisos pentru că deja fiecare știe ceea ce identicul lui urmează să spună sau să gândească. Acum imaginați-vă o discuție între două persoane cu viziuni diferite, care refuză să abandoneze modul propriu în care văd situația aflată în discuție. În acest al doilea caz, conflictul sau alegerea de a întrerupe discuția sunt singurele variante posibile. Dezvoltarea, educația, creșterea noastră ca indivizi nu se poate face decât în relație cu celălalt. Persuasiunea intervine în relație ca o forță coezivă, forța de a face schimb de discursuri, de raționamente, de emoții astfel încât să se obțină un total sau parțial consens, iar relația să devină constructivă, să genereze evoluția celor care o compun.

Cum se deosebește persuasiunea contemporană de cea din trecut?

Din modul în care sunt folosiți termenii persuasiune sau manipulare, poate să pară că doar unii oameni manipulează și alții nu, sau că aceste tehnici sunt ceva ce domină doar timpurile în care trăim sau că sunt specifice doar anumitor vârste. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Manipularea, de exemplu, poate fi întâlnită încă de la vârste fragede: copilul care vine și te ia în brațe spunându-ți că te iubește(deși nu cunoaște încă semnificația cuvântului) pentru că știe că așa te va convinge să întrerupi un lucru important pe care îl faci, pentru a face ceva ce el își dorește.

Diferența față de manipularea întâlnită în lumea politică sau de business de exemplu și cea la care apelează copilul este, în primul rând, că acesta din urmă nu este conștient de egoismul mecanismului la care apelează și nici efectele asupra celui manipulat nu sunt atât de deranjante.

Persuasiunea este folosită din cele mai vechi timpuri ca metoda de a conduce. Ceea ce s-a schimbat sunt însă canalele prin care acum ne putem pune în legătură cu cei pe care dorim să îi convingem și rapiditatea cu care mesajele noastre ajung unde ne dorim. Cantitatea impresionantă de mesaje persuasive la care suntem supuși în fiecare zi, cere astăzi strategii mult mai subtile, raționamente mai complexe.

Poți fi persuadat sau manipulat doar dacă vrei?

Se spune des că poti fi manipulat sau persuadat decât dacă vrei, dacă permiți acest lucru. Dinamica este însă mult mai subtilă. Cel care te manipulează sau te persuadează – de la relații amoroase, la acțiuni de vânzare – va apela la nevoile și dorințele tale pentru a face acest lucru. Orice cârlig al manipulării sau persuadării nu poate să ”prindă” decât dacă există un corespondent în psihicul nostru, corespondent de care, de cele mai multe ori, suntem vag sau deloc conștienți, deci nu îl putem controla.

Cum ne putem apăra de manipulare și cum putem analiza, cât se poate de obiectiv, discursurile persuasive ale celor din jur? Încercând să avem o cât mai bună cunoaștere de sine. Care sunt nevoile, fricile, dorințele noastre de creștere? Ce simtim că ne lipsește ca indivizi sau ca relaționare, ce simțim nevoia să ni se spună, să trăim etc. De exemplu, o promisiune, independent de intenția celui care promite, este doar un zgomot de fond dacă este făcută cuiva care nu are nevoie să i se promită acel lucru.

Echipa formată din peste 30 de psihoterapeuți ai Clinicii Oana Nicolau îți stă la dispoziție cu servicii de psihoterapie individuală, de cuplu și de familie, servicii adaptate unei călătorii sigure către aspectele cele mai profunde ale Eului tău.

7 martie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments dependență, psiholog, psiholog bun, psihoterapeut, terapie

Dependența, o problemă care îi afectează pe toți cei implicați

“Îl iubesc și îl urăsc în același timp. De când eram mică am avut doi tați: unul pe care abia îl așteptam să mă ajute la lecții, având mereu o glumiță care să mă facă să cred că e cel mai bun lucru din lume să îți faci temele când vii de la școală și unul care mă făcea să îmi fie frică să mă întorc acasă pentru că nu știam dacă a băut sau nu, nu știam dacă o să vină poliția la ușa noastră, chemată de vecini, sau dacă mama va suferii în tăcere de data asta. Până la divorț, mi-a transformat copilăria în groază, ură, confuzie și drumuri la secția de poliție. Dar și astăzi, dacă ar veni și mi-ar spune – Gata, piersicuță, tata nu o să mai bea niciodată – l-aș așeza la cină, în capul mesei. L-am lăsat neocupat în așteptarea lui, toată viața.”

Droguri, alcool, țigări, medicamente, sex, jocuri de noroc sau, luând în calcul și un alt registru, relații, muncă, contexte de viață, șabloane existențiale – cu toții am experimentat într-un fel sau altul dependența, fie chiar noi, fie uitându-ne neputincioși la o persoană dragă. Dependența este greu de trăit atât de către cel bolnav cât și de către cei care îi sunt alături.

La nivel emoțional, totul se simte ca o tornadă care îi trage în jos pe toți cei implicați. Tabloul este sumbru, în note de speranțe înșelate, neputință, furie, vinovăție și învinovățire, senzația de eșec și de drum închis, teamă, deznădejde, negare… și lista ar putea continua, de la caz la caz. Ce este însă dependența, cum ne afectează, cum îl putem înțelege mai bine pe cel dependent și ce putem face?

Ce este și de ce apare dependența?

Pentru cei care nu sunt dependenți, adicția pare să fie o problemă a lipsei de voință, ceea ce îi determină să învinovățească suplimentar pe cei care se confruntă cu ea în mod direct. Dependența este însă o boală cronică ce își are debutul în psihologic și apoi își face loc treptat în modul de funcționare organic al individului, îngreunând și mai mult procesul vindecării.

În definitiv, la fel ca în cazul afecțiunilor cardiovasculare, diabetului sau cancerului, avem de-a face cu o componentă genetică și una psihologică, ambele putând fi accentuate sau diminuate de istoricul de viață al fiecărui individ, evenimente traumatice, relații mai mult sau mai puțin constructive.

Cum acționează dependența la nivel organic?

Dacă în mod normal senzația de plăcere este produsă atunci când sunt împlinite nevoile de bază (foame, sete, sex etc.), în cazul adicțiilor, substanțele sau acțiunile la care recurgem produc aceiași compuși responsabili de producerea plăcerii sau recompensei, în cantități mult mai mari, artificial. Odată cu instituirea unui comportament recurent, aceste substanțe chimice aduc modificări cronice la nivelul creierului în zonele responsabile de recompense, motivație și memorie.

Cel dependent, va avea nevoie de aceste substanțe în mod constant pentru a se simți normal, funcțional. Altfel, se instituie sevrajul. Dependența devine parte din viața lui și el va continua să foloseasca substanțele în ciuda pericolului pe care îl constituie pentru sănătatea lui sau pentru relațiile cu cei din jur.

Substanța este cea care preia controlul, devenind prioritară oricăror comportamente sănătoase sau relații cu persoanele pe care le iubește. Se retrage într-un univers paralel în care doar legătura cu dependența contează, în care argumentele pentru a întrerupe comportamentul distructiv sunt demontate, unul câte unul.

Aceste schimbări la nivelul creierului sunt de lungă durată iar, uneori, nu pot fi reversate ci doar ținute sub control, motiv pentru care riscul reîntoarcerii la dependență, chiar și după perioade foarte lungi de renunțare, este foarte mare.

Dependența la nivel psihologic

La nivel simbolic, psihologic, dependența vine să umple un gol, vine să asigure o iluzorie siguranță, vine să completeze un psihic lezat. Îți dă senzația că te poate ajuta să faci față unei realități în fața căreia te simți fragil. Te “ajută” să te retragi dintr-o lume care, dintr-un motiv sau altul, te copleșește. Pentru a înțelege mai ușor dinamica și trăirea celor care sunt dependenți de o anumită substanță sau acțiune, putem lua exemplul senzației de îndrăgostire.

Desigur, îndrăgostirea este minunată, dar ca debut este asemănătoare drogului. Ai nevoie de cel/cea de care te-ai îndrăgostit, cauți orice prilej pentru a îl/o vedea, pentru a-i fi în preajmă. Perioadele de timp în care nu vezi persoana de care ești îndrăgostit pot să îți genereze simptome asemănătoare sevrajului: de la tremurat și neliniște, la hiperactivitate, nervozitate și lipsa concentrării, anxietate, depresie, tensiune crescută și chiar dureri musculare și insomnie. Mai mult, oricine ar interveni în relația ta cu celălalt(”nu e bun pentru tine”, ”sunteți prea diferiți-nu va merge între voi”) devine automat un dușman care îți vrea răul. De asemenea, îndrăgostiții povestesc frecvent despre senzația că sunt doar ei doi pe lume – o exprimare care subliniază, prin extesie, izolarea la care și dependența te împinge.

Câte tipuri de dependență există?

Uneori se face diferența între dependența de substanțe (alcool, droguri, medicamente, țigări) și dependența față de anumite comportamente(jocuri de nororc, sex sau mâncare). Fie că vorbim de substanțe ingerate, fie că vorbim de comportamente, întâlnim mereu aceiași factori de risc, aceleași scheme de tratament și modificări la nivelul creierului.

În ceea ce privește diferențele în funcție de gen, studiile arată că deși bărbații consumă mai mult și pentru mai mult timp produse adictive, femeile sunt cele care dezvoltă mai repede dependențe și tot în cazul lor, efectele asupra sănătății apar mai rapid și într-o formă mai gravă.

Ce poți face atunci când cei dragi se luptă cu dependența?

Vinovăția și învinovățirea sunt toxice. Dependența este o boală. Ai învinovăți pe cineva care este bolnav de diabet , de exemplu? Prezintă-i cu calm și răbdare argumentele tale, soluții de tratament și pregătește-te să nu le accepte cu ușurință.
Dependența, tentativele eșuate de renunțare, pierderea respectului față de propria persoană și lipsa posibilității de a vedea orice perspectivă dincolo de adicție, aduc bolnavul într-o zonă fără speranță. Singura realitate pe care o știu este cea care conține substanța. Oferă-le un scenariu optimist care nu implică adicția, un scenariu la care pot spera.
Prezintă-i riscurile, însă nu te axa pe răul pe care dependența lui l-a produs. Chiar dacă nu îți recunoaște, cel mai probabil se simte deja, la rândul lui, vinovat și neputincios.
Dincolo de toate acestea, decizia definitivă de a căuta ajutor aparține celui bolnav. Tot ce poți face este să îi oferi suport și direcție. Nu îl poți forța. Aceasta este responsabilitatea lui. Fortându-l, nu vei face decât să reîntărești relația cu substanța.

Care sunt tipurile de tratamente?

Doar o persoană din zece, care au nevoie de ajutor, se tratatează. Primul pas pentru începerea tratamentului este renunțarea la comportamentul adictiv și păstrarea acestei renunțări. Schemele de tratament sunt complexe și implică de cele mai multe ori atât medicație cât și psihoterapie, individuală și/sau de grup. Psihoterapia vine atât să prevină recăderile, cât și să investigheze motivele care au dus în primă fază la adicție. Elementul de bază îl constituie însă suportul celor apropiați pentru conturarea unei vieți după dependență.

19 februarie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments psiholog, psihoterapeut, psihoterapie, stima de sine, terapie, terapie individuala

Stima de sine, importantă în drumul nostru spre succes

Cu toții cunoaștem faptul că stima de sine poate fi o piesă importantă a puzzle-ului numit succes, de aceea trebuie să fie una pozitivă și nu una slabă sau exagerată. O stimă de sine redusă sau exagerată poate influența într-un mod negativ parcursul drumului nostru spre un obiectiv, prin modul în care ne face să ne simțim, să gândim și să luăm anumite decizii în momente cheie.

Ce este stima de sine?

Stima de sine sau modul în care ne vedem reprezintă evaluarea subiectivă a noastră din punct de vedere al trăsăturilor fizice, cognitive, emoționale, sociale și spirituale și are o strânsă legătură cu imaginea de sine.

În psihologie, sintagma stimă de sine este folosită pentru a descrie un sentiment general al unei auto-evaluări sau a evaluării unei persoane. Cu alte cuvinte, stima de sine înseamnă cât de mult ne apreciem sau ne plăcem pe noi înșine.

Stima de sine este adesea văzută ca o trăsătură a personalității, ceea ce înseamnă că tinde să fie stabilă și de durată. Mai mult, stima de sine implică o varitate de convingeri despre fiecare dintre noi în parte, precum aprecierea propriului aspect, propriilor convingeri, emoții și comportament.

Câte tipuri de stimă de sine există?

Potrivit psihologilor, stima de sine este de două tipuri:

ridicată
joasă

Care sunt semnele exterioare ale stimei de sine ridicate?

O stimă de sine ridicată este caracterizată de următoarele semne:

încredere;
abilitatea de a spune NU;
perspectivă pozitivă;
conștientizarea forțelor personale;
capacitatea de a accepta greșelile altora;
capacitatea de a face greșeli și de a învăța de pe urma lor;
optimism;
capacitatea de a rezolva problemele;
prezența unei atitudini independente și cooperative;
abilitatea de a vedea punctele forte și slabe și de a le accepta;
experiențele negative nu influențează perspectiva globală;
abilitatea de a-ți exprima nevoile.

Care sunt semnele exterioare ale stimei de sine scăzute?

O stimă de sine scăzută este caracterizată de următoarele semne:

perspective negative;
lipsa încrederii;
incapacitatea de a exprima nevoile;
concentrarea pe slăbiciuni;
prezența sentimentelor de rușine, depresie sau anxietate;
impresia că alții sunt mai buni decât tine;
probleme în acceptarea unui feedback pozitiv;
atitudine perfecționistă;
sentiment de vinovăție;
teama de a-ți asuma riscuri;
dependența;
neîncrederea în cei din jur;
frica de eșec.

De ce este importantă stima de sine?

Stima de sine este crucială și reprezintă o piatră de temelie a atitudinii pozitive față de viață și nu numai. Este foarte importantă pentru că afectează modul în care gândim, acționăm și chiar și modul în care relaționăm cu alți oameni. Ne permite să trăim viața la potențialul nostru. Nivelul scăzut al acesteia înseamnă, automat, o încredere de sine scăzută, fapt ce cauzează gânduri negative care ne fac să renunțăm mai ușor la anumite provocări, în loc să le confruntăm. În plus, are o influență directă și asupra fericirii și bunăstării noastre.

Care sunt factorii care pot influența stima de sine?

Ca oricare altă trăsătură a personalității unui om, stima de sine are diverși factori care o pot influența. Factorii genetici care contribuie la formarea personalității globale pot juca un rol important, dar, de cele mai multe ori, experiențele noastre constituie baza respectului de sine general. Cei care primesc în mod constant evaluări prea critice sau negative de la profesori, membrii familiei și prieteni, spre exemplu, probabil vor avea probleme cu stima de sine, fiind una scăzută.

Mai mult, gândirea interioară, vârsta, orice posibilitate de îmbolnăvire, dizabilitate sau limitare fizică și munca pot afecta stima de sine.

Cum se poate îndrepta stima de sine?

Stima de sine se poate îndrepta cu ajutorul unui psiholog. De aceea, cei peste 30 de psihoterapeuți ai Clinicii Oana Nicolau îți stau mereu la dispoziție și sunt dornici să te ajute să îți descoperi sau să îți redescoperi stima de sine puternică, folositoare la îndeplinirea obiectivelor și în drumul spre succes.

13 februarie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments psiholog, psiholog bun, psihoterapeut, psihoterapie, sănătate emoțională, terapie

Garantăm 200% cele mai bune servicii

“Îmi doresc ca oamenii să ceară mai des ajutor specializat atunci când au probleme care îi macină. În ultimii 10 ani, văd zilnic oameni care aleg să ne treacă pragul clinicii abia atunci când starea sănătății lor emoționale este la pământ. Mersul la terapeut nu este un ultim strigăt de ajutor când nu mai poți, ci un prim pas normal și firesc pe care îl faci atunci când întâmpini o problemă, suferi o traumă sau pur și simplu vrei să te dezvolți personal. De asemenea, știu că una dintre temerile celor care își doresc să vină în terapie este că nu o să se înțeleagă cu terapeutul său. Și, pentru că suntem centrați pe oameni, ne asigurăm că oferim cele mai bune servicii și de fiecare dată inovăm în acest domeniu. Astfel, începând cu luna februarie, oferim servicii 200% garantate.“, Psihoterapeut Oana Nicolau

În zece ani de experiență am reușit să schimbăm viața a peste 30.000 de persoane care au trecut pragul clinicii. În tot acest timp am încercat să-i informăm pe români despre impactul major pe care îl are psihoterapia în viață. Un psiholog bun îți poate schimba radical modul în care gândești, te comporți sau vezi lucrurile, atât individual, cât și în cuplu, în familie sau într-un grup de prieteni.

Mare parte dintre clienții noștri și-ar fi dorit să fi apelat mai devreme la un terapeut. Una dintre cauzele invocate de ei fiind teama de incompatibilitate cu psihoterapeutul. Pentru că ne dorim să venim în ajutorul tău și, totodată, știm cât de importantă este existența unei compatibilități cât mai puternice între tine și psiholog, îți oferim 200% cele mai bune servicii.

Singura clinică de sănătate emoțională care oferă 200% cele mai bune servicii garantat

200% cele mai bune servicii oferite de noi înseamnă:

100% prima ședință gratis dacă ai simțit că nu ești compatibil cu Psihoterapeutul ales
100% o nouă ședință cu un alt psihoterapeut gratuit

Care sunt problemele pentru care poți apela la un psiholog?

Nu mai amâna momentul și vino la un psiholog bun! Iată care sunt problemele pe care le poți trata cu ajutorul psihologilor noștri:

furie;
atacuri de panică și anxietate;
sindromul oboselii cronice;
durere cronică;
depresie;
tulburare bipolară;
probleme cu drogurile sau alcoolul;
probleme de comportament alimentar;
probleme de sănătate generală;
probleme sexuale și de relaționare;
obiceiuri precum smulgerea părului sau rosul unghiilor;
probleme interpersonale de lungă durată;
bulimie nervoasă și tulburare alimentară;
ticuri;
tulburări de dispoziție;
tulburare obsesiv-compulsivă;
fobii;
tulburarea de stres post-traumatic;
probleme de relaționare și de ordin sexual;
probleme cu somnul.

Totodată, este indicat să apelezi la un psiholog bun și în cazul problemelor declanșate în urma unor traume sau, pur și simplu, din cauza stresului, oboselii sau a certurilor din familie. Probleme care, în timp, și-au pus amprenta în mod negativ asupra psihicului fără ca tu să realizezi acest lucru. Un psiholog bun știe întotdeauna cum să lupte cu problemele, indiferent de tipul sau proveniența acesteia.

Ne dorim și facem tot posibilul, în urma ședințelor de consiliere psihologică cu cei mai buni psihoterapeuți din țară, să îți recapeți sănătatea emoțională și să redevii persoana optimistă, veselă și plină de energie care erai până nu demult. Suntem aici pentru tine! La noi găsești soluția pentru rezolvarea problemelor tale de sănătate emoțională!

De ce să alegi Clinica Oana Nicolau?

suntem cea mai mare clinică de sănătate emoțională din țară
confidențialitate garantată și profesionalism
rezultate vizibile încă de la primele ședințe de terapie
peste 30 de psihologi buni specializați pe diferite probleme

12 februarie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments comportament, gandire, psiholog, psihoterapeut, psihoterapie, terapie de cuplu, tulburare bipolara

Tulburarea bipolară, inamicul “silențios” al psihicului tău

Adesea, persoanele care suferă de tulburare bipolară nu recunosc cât de mult instabilitatea emoțională cauzată de schimbările bruște de dispoziție le perturbă viața atât lor, cât și a celor din jur. Motiv pentru care nici nu apelează la un psiholog în vederea primirii tratamentului necesar care să îi ajute să treacă mai ușor peste această afecțiune.

Ce este tulburarea bipolară?

Cunoscută și sub numele de depresie maniacală, tulburarea bipolară este o boală psihică care îți aduce senzații severe și mai puțin severe, dar și schimbări în ceea ce privește somnul, energia, gândirea și comportamentul. Astfel spus, tulburarea bipolară determină schimbări extreme de dispoziție și afectează persoana în multe domenii ale vieții, reprezentând o problemă de sănătate. De unde și denumirea de “bipolară” care se referă la cele două capete extreme ale dispoziției: depresia și mania.

De câte tipuri este tulburarea bipolară?

Tulburarea bipolară este de cinci tipuri, toate implicând schimbări clare de dispoziție, energie și activități zilnice:

Tulburarea bipolară I – este definită prin prezența atât a episoadelor depresive, cât și a episoadelor maniacale sau mixte. Durata acestora este de cel puțin 7 zile, iar în cazul în care se manifestă destul de sever, persoana afectată are nevoie de asistență medicală imediată.
Tulburarea bipolară II – este definită printr-un model de episoade depresive și hipomaniacale (mai puțin severe), fără vreun episod maniacal.
Tulburarea ciclotimică – denumită și ciclotimie, aceasta este o tulburare bipolară mai puțin severă decât celelalte, cu perioade alternante de episoade de hipomanie, depresie moderată și episoade mixte.
Rapid Cycling – este termenul folosit atunci când un individ are patru sau mai multe episoade de hipomanie, manie sau depresie într-o perioadă de timp de 12 luni.
Episodul mixt – apare atunci când o persoană se confruntă simultan cu simptome ale depresiei și ale maniei sau ale hipomaniei. Persoanele cu tulburări bipolare prezintă un risc crescut de sinucidere și se crede faptul că acest risc este deosebit de ridicat în timpul episoadelor mixte.

Care sunt simptomele tulburării bipolare?

Așa cum am spus mai sus, extremele schimbărilor dispoziției manifestate în cazul tulburării bipolare sunt de două tipuri: depresia și mania.

Simptomele manifestate în faza depresivă a tulburării bipolare sunt:

dispoziția depresivă – trist și fără speranță;
scăderea interesului sau plăcerii;
oboseala persistentă;
scăderea în greutate;
tulburările de somn;
dificultatea de concentrare și de a gândi rațional;
dificultatea în luarea deciziilor;
gânduri legate de moarte;
idei de inutilitate și de incapacitate;
lipsa poftei de mâncare.

În cazul simptomelor manifestate în faza de manie a tulburării bipolare se numără:

nivelul ridicat de energie – spre exemplu, îndeplinirea mai multor sarcini profesionale, dar și o agitație fără sens (incapacitatea de a sta pe loc);
angajarea în proiecte pentru care nu deții nicio expertiză;
nivelul ridicat al stimei de sine sau grandiozitatea, ce poate fi de intensitate medie sau poate lua aspectul unor idei bizare;
vorbirea excesivă, rapidă și incoerentă (logoree);
scăderea nevoii de somn și apariția neoboselii;
sărirea de la o idee la alta, mintea mergând mult mai repede, dar într-un mod superficial și cu o slăbire a legăturilor dintre idei (fuga de idei);
starea de agitație;
distragerea exagerată a atenției aproape la întâmplare de obiecte, persoane sau întâmplări din jur în detrimentul concentrării asupra unui lucru;
implicarea în numeroase activități fără finalizarea vreuneia dintre ele;
implicarea excesivă în activități agreabile, dar cu rezultate riscante (promiscuitate sexuală, jocuri de noroc, consum de alcool sau alte substanțe, cumpărături sau investiții intempestive etc.).

“Așadar, se șterg limitele, dispare cenzura sau există o stare de exaltare și fericire extremă, însă care este nepotrivită contextului. Aceste simptome ale tulburării bipolare afectează funcționarea socială sau profesională a individului. Tratamentul de bază este cel medicamentos.”, spun psihologii Clinicii Oana Nicolau.

Uneori, este prezent un episod al dispoziției în cazul tulburării bipolare care include atât simptome maniacale, cât și simptome depresive. Acesta este numit episod cu caracteristici mixte. Cei care se confruntă cu un astfel de episod cu caracteristici mixte se pot simți foarte triști, goi pe interior și fără speranță, dar, în același timp, extrem de plini de energie.

Totodată, tulburarea bipolară poate fi prezentă chiar și atunci când schimbările de dispoziție nu sunt chiar atât de extreme. Spre exemplu, unele persoane cu tulburare bipolară prezintă hipomanie, o formă mai ușoară de manie. În timpul unui episod hipomaniacal, persoana afectată se poate simți foarte bine, poate fi productivă și poate funcționa bine. Este posibil ca aceasta să nu simtă că ceva este în neregulă, dar familia și prietenii pot recunoaște schimbările de dispoziție și/sau modificările nivelurilor de activitate ca o posibilă tulburare bipolară. Fără tratamentul adecvat, însă, persoanele cu hipomanie pot dezvolta manie severă sau depresie.

În plus, persoanele care suferă de tulburare bipolară pot experimenta și afecțiuni precum:

anxietate;
tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD);
tulburare de stres posttraumatic (TSPT).

Care sunt cauzele apariției tulburării bipolare?

Cauzele apariției tulburării bipolare nu au fost încă descoperite. Genele, schimbările cerebrale și stresul pot juca, însă, un rol important în apariția acestei tulburări.

În prezent, specialiștii studiază modul în care acești factori pot contribui la dezvoltarea tulburării bipolare.

Care sunt tratamentele folosite împotriva tulburărilor bipolare?

Medicamentele, terapia, schimbările stilului de viață și sprijinul din partea familiei, prietenilor și colegilor îi pot ajuta pe cei diagnosticați cu tulburare bipolară să-și stabilizeze starea de spirit și să trăiască viața pe care și-o doresc. Găsirea unui tratament eficient este esențială pentru o persoană în ceea ce privește recuperarea.

MEDICAMENTAȚIE

Medicamentele utilizate în tratamentul tulburărilor bipolare sunt, de regulă, litiul, anticonvulsivantele și staibilizatorii de dispoziție, dar se pot folosi și antipsihoticele, benzodiazepidele (medicamente cu efect tranchilizant major, cunoscute și sub numele de diazepam, lorazepam, clonazepam și alprazolam) și beta-blocantele (medicamente pentru anularea activității hormonilor adrenalină și noradrenalină). Ca în cazul tuturor medicamentelor, cele folosite pentru tratarea tulburării bipolare pot avea efecte secundare de la ușoare până la grave, motiv pentru care este extrem de important să discutați cu medicii despre modul în care vă simțiți.

PSIHOTERAPIE

Atât psihoterapia de grup, cât și psihoterapia individuală sunt de mare ajutor în cazul tulburării bipolare. Terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamentală dialectică și terapiile orientate către familie sunt trei dintre tipurile de terapii folosite de psihologi pentru a-i ajuta pe cei care suferă de tulburare bipolară să învingă boala.

MODIFICĂRI ALE STILULUI DE VIAȚĂ

Schimbarea stilului de viață sănătos poate constitui o parte importantă a recuperării per total. Aceasta poate include abordarea unui program regulat de somn; reducerea consumului de alcool, cofeină și altor substanțe similare; practicarea exercițiilor fizice, dar și meditația.

SPRIJIN

Grupurile de sprijin și de auto-ajutor sunt resurse neprețuite pentru a învăța abilitățile de coping (procesul activ prin care o persoană face față unei situații stresante și reușește să o stăpânească), pentru a-i face pe cei afectați să se simtă acceptați cu scopul de a evita izolarea socială.

Prietenii și familia se pot alătura, de asemenea, grupurilor de sprijin pentru a înțelege mai bine cum să încurajeze și să-i susțină pe cei dragi.

Preîntâmpină dezvoltarea tulburării bipolare încă de la primele semne ale apariției ei. Cere ajutor din timp! Peste 30 de psihoterapeuți te așteaptă la Clinica Oana Nicolau pentru a-ți oferi sprijinul de care ai nevoie.

7 februarie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments despresie, psiholog, psihoterapeut, psihoterapie, stres, stresul, terapie, terapie de cuplu, terapie individuala

Stresul ne afectează grav sănătatea! Șapte motive pentru care este recomandat să mergi la psiholog în timpul luptei cu stresul!

Stresul face parte din viața fiecăruia dintre noi oricât de mult am încerca să nu se întâmple acest lucru, fapt care se observă și în statisticile anuale ale specialiștilor. Potrivit acestora, unul din doi români este stresat, iar la nivelul țării, peste jumătate din populație este supusă unei anumite forme de stres.

Ce este stresul și când apare?

Stresul reprezintă starea de tensiune venită ca reacție a organismului la orice schimbare, pozitivă sau negativă, care necesită o ajustare sau un răspuns în perioada imediat următoare, corpul reacționând la aceste schimbări cu răspunsuri fizice, mentale și emoționale.

Psihologii spun că, de cele mai multe ori, stresul apare atunci când suntem supuși unor situații sau cerințe, percepute de noi ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanță.

Care sunt cauzele apariției stresului?

Cauzele apariției stresului se împart în două mari categorii, afirmă Răzvan Peristeri, Psihoterapeut Clinica Oana Nicolau: cauze externe și cauze interne. Astfel, la cauzele externe întâlnim schimbările majore din viața personală, munca sau școala, dificultățile apărute în relație, problemele financiare, timpul mult prea încărcat, copiii sau familia. Din categoria cauzelor interne fac parte pesimismul, incapacitatea de a accepta incertitudinea, gândirea rigidă, lipsa flexibilității, descrierea într-un sens negativ a propriei persoane, așteptările nerealiste și atitudinea totală sau deloc.

Cum se schimbă organismul în timpul stresului?

Atunci când suntem stresați, funcțiile fizice normale, precum sistemul digestiv și imunitar, sunt încetinite. Apoi toate resursele pot fi concentrate pe respirație rapidă, flux sangvin, vigilență și utilizare musculară.

Astfel, schimbările percepute la nivelul organismului în timpul stresului sunt:

tensiunea arterială și creșterea frecvenței pulsului,
respirația este mai rapidă,
sistemul digestiv încetinește, motiv pentru care ne scade pofta de mâncare,
activitatea imunității scade,
mușchii devin tensionați,
prezența unei stări sporite de vigilență care împiedică somnul.

Cum ne afectează stresul sănătatea?

Modul în care reacționăm la o situație dificilă afectează modul în care stresul ne afectează, la rândul său, sănătatea, afirmă Georgeta Savu, Psihoterapeut Oana Nicolau. O persoană care simte că nu dispune de suficiente resurse pentru a face față unei probleme va avea, cel mai probabil, o reacție mult mai puternică ce poate declanșa imediat diverse probleme de sănătate.

Printre problemele de sănătate cauzate de stres se numără:

despresia și anxietatea
durerea de orice fel
problemele de somn
boala autoimună
problemele digestive
eczemele de piele
boli de inimă
probleme cu greutatea
probleme de reproducere
probleme de gândire și de memorie

Semnele și simptomele apărute atunci când suntem stresați

Cel mai periculos lucru despre stres este cât de ușor ne poate afecta fără să ne dăm seama deoarece începem să ne obișnuim cu el, spun psihologii. Este ca și cum am avea un intrus invizibil în corp și acționează fără să avem habar că există.

Așadar, iată simptomele care pot apărea în timpul stresului și pe care ar trebui să le băgăm în seamă.

Simptome cognitive

probleme de memorie
incapacitate de concentrare
judecată slabă
vedem doar negativul din diverse situații
avem gânduri anxioase sau rasiale
suntem constanți

Simptome emoționale

depresie sau nefericire generală
anxietate și agitație
lipsa dispoziției bune
iritabilitate
furie
senzație de copleșeală
sigurătate și izolare
alte probleme de sănătate mentală sau emoțională

Simptome fizice

dureri
diaree sau constipație
greață, amețeli
dureri toraice, ritm cardiac rapid
pierderea apetitului sexual
apariția frecvente a răcelii

Simptome comportamentale

mănâncam mai mult sau mai puțin
dormim mai mult sau mai puțin
anularea sau neglijarea responsabilităților
consumarea alcoolului, țigărilor sau medicamentelor pentru a ne relaxa
prezența obiceiurilor nervoase ( exemplu: rosul unghiilor)

Cum ne poate ajuta psihologul în lupta cu stresul?

Rareori reușim să facem față stresului singuri, dar, de cele mai multe ori, nu ajungem la o astfel de performanță, stresul punând stăpânire, centimentru cu centimentru, atât pe corpul, cât și pe mintea noastră, șubrezindu-ne sănătatea, ne spune Diana Miron, Psihoterapeut Clinica Oana Nicolau.

Specialiștii, însă, ne sar în ajutor în lupta cu stresul și ne spun care sunt cele șapte motive principale pentru care este bine să apelezi la un psiholog în acele momente:

Psihologii te ajută să identifici cauza stresului și îți evaluează capacitățile de a face față stresului.
Este una din circa 400 de metode de terapie psihologică care încearcă să te scoată din niște blocaje de gândire.
Psihologii te pot ajuta să gestionezi mai eficient timpul, situațiile stresante din viață, să îți îmbunătățească abilitățile de comunicare și relaționare, dar te învață și tehnici de relaxare.
Stresul, supranumit “dușmanul fără chip”, atacă din toate părțile și de nicăieri. Există distres-ul, stresul negativ, eustres-ul și stresul pozitiv care te ține în priză pentru a duce la bun sfârșit o sarcină. Psihologul te ajută să înțelegi care sunt mecanismele psihice și hormonale care generează și mențin distres-ul; îți oferă tehnici și metode de identificare și gestionare a emoțiilor; te susține în schimbarea perspectivei din care privești realitatea pentru a putea înlocui comportamentele dezadaptative cu unele înalt-adaptative; te antrenează în dezvoltarea unor strategii optime de management al timpului; te oglindește obiectiv pentru a te elibera de tabu-uri, prejudecăți și credințe greșite.
Stresul este o activare a organismului și a psihicului menită să ne ajute să supraviețuim unei situații prezente. Majoritatea oamenilor prelungesc această activare prin faptul că rememorează întâmplări supărătoare din trecut sau se îngrijorează pentru viitor. Astfel, stresul devine o parte integrantă din viața lor. Prishologul te poate ajuta să rămâi în prezent și să îți activezi resursele de care ai nevoie pentru a face față. Un psiholog bun nu te face dependent de ajutorul său, ci te învață să îți găsești soluția salvatoare în tine.
Psihologul te ajută să vezi în ce constă diferența dintre stresul dăunător și cel util. Această diferențiere se face și este valabilă pentru fiecare individ în parte în funcție de nevoile și de dorințele lui, de mediul socio-cultural al fiecăruia.

Dacă “relaxarea este ceea ce ești” și “stresul este ceea ce crezi că trebuie să fii”, atunci psihologul te ajută să îți dai masca jos și să te iubești necondiționat folosind tehnici meditative, experiențiale și, în special, prin relația de conectare autentică și acceptare pe care o stabilește cu tine.

Echipa de psihiatrii și psihologi ai clinicii Oana Nicolau sunt dispuși să vă ajute în lupta cu stresul și vă stau mereu la dispoziție.

5 februarie 2018

De Clinica Oana Nicolau 0 Comments psihoterapeut, psihoterapie, psihoterapie cognitiv-comportamentala

Terapia cognitiv-comportamentală: definiție, secrete și beneficii

Ce este terapia cognitiv-comportamentală?

Potrivit psihologilor, terapia cognitiv-comportamentală (TCC) reprezintă o formă de psihoterapie focalizată pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihice (referitor la bolile de nervi) sau psihosomatice (referitor la originea psihică a unor boli). Altfel spus, psihoterapia combină două terapii: cea cognitivă și cea comportamentală.
În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale se acordă o importanță deosebită tehnicilor de restructurare cognitivă și atitudinală. Principiul de bază al terapiei pornește de la faptul că modalitățile în care o persoană se comportă sunt determinate, în primul rând, de felul în care interpretează situațiile imediate.

Ce se întâmplă, mai exact, în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale?

În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale pacienții vor învăța să identifice, să întrebe și să schimbe gândurile, atitudinile, credințele și presupunerile legate de problemele emoționale și comportamentale față de anumite situații, afirmă Dana Peristeri, Psihoterapeut Clinica Oana Nicolau.

Prin monitorizarea și înregistrarea gândurilor în diverse situații care duc la tulburări emoționale, aceștia vor afla că modul în care gândesc poate contribui la diverse probleme emoționale precum depresia și anxietatea. Terapia îi învață, practic, să reducă aceste probleme emoționale prin identificarea distorsiunilor din gândire; să vadă gândurile ca idei despre ceea ce se întâmplă, mai degrabă, decât ca fapte; cum să privească obiectiv gândirea pentru a vedea situațiile din diferite puncte de vedere.

Ce vor discuta pacienții la prima sedință de terapie cognitiv-comportamentală?

La prima ședință de terapie cognitiv-comportamentală, pacienții vor discuta cu psihologul despre natura și cauzele dificultăților și factorilor care ar putea menține problema respectivă, modul în care terapeutul va aplica modelul terapiei pentru problemele specifice, modul în care sarcinile pe care le vor efectua în cadrul terapiei pot lucra pentru a schimba diferite aspecte ale problemelor, ce doresc să obțină în urma tratamentului, dacă acest gen de terapie este adecvat pentru problema pe care o au și dacă ar putea face și alte tratamente pe lângă cel cognitiv-comportamental.

Modalitățile de evaluare a pacientului în timpul terapiei cognitiv-comportamentale și avantajele lor

Evaluarea pacienților tratați cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale se poate realiza în mai multe moduri:

interviu cu privire la comportamentul lor;
auto-monitorizare;
auto-evaluare prin intermediul chestionarelor, scalelor de evaluare, obținerea unor informații de la alte persoane, intervievarea unor persoane cu rol “cheie” în viața subiectului;
observarea directă a comportamentului subiecților în diverse situații: jocuri de rol, teste comportamentale, analiza activității pacienților sau înregistrări psihofiziologice.

Evaluările și măsurarea modificărilor în cele patru domenii menționate mai sus au o serie de avantaje:

facilitează cunoașterea precisă a frecvenței și intensității comportamentului problematic;
îi permite psihoterapeutului să realizeze modificări în ceea ce privește strategia terapeutică;
au un rol psihoterapeutic prin ele însă

Pentru ce tip de problemele este utilă terapia cognitiv-comportamentală?

Terapia cognitiv-comportamentală este utilă pentru o serie de probleme precum:

furie
atacuri de panică și anxietate
sindromul de oboseală cronică
durere cronică
depresie
tulburare bipolară
probleme cu drogurile sau alcoolul
probleme de comportament alimentar
probleme de sănătate general
bulimie nervoasă și tulburare alimentară
ticuri
tulburări de dispoziție
tulburare obsesiv-compulsivă
fobii
tulburarea de stres post-traumatic
probleme de relaționare și de ordin sexual
probleme cu somnul

Totodată, terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta persoanele cu:

psihoză
obiceiuri precum smulgerea părului sau rosul unghiilor
probleme sexuale și de relaționare
insomnie
sindromul oboselii cronice
durere cronică
probleme interpersonale de lungă durată

De reținut este faptul că abordarea și strategiile variază și sunt adaptate astfel încât să lucreze fiecare problemă într-un mod cât mai specific.

Dar, pentru ca terapia cognitiv-comportamentală să dea rezultate pozitive, cel mai important lucru este ca pacienții să fie sinceri și deschiși către psihologul cu care fac terapia. Să fie dispuși să discute despre gândurile, credințele și comportamentele lor și să fie activi la exercițiile făcute în timpul sesiunilor de terapie, afirmă Silvia Goliță, Psihoterapeut Clinica Oana Nicolau.

Dacă vreți să apelați la terapia cognitiv-comportamentală pentru a descoperi cauzele problemelor, specialiștii noștri vă stau mereu la dispoziție și îi puteți contacta aici.

21 decembrie 2017

De Den 0 Comments

Depresia de Crăciun

Deși pentru mulți aceasta este cea mai frumoasă perioadă a anului, știm că pentru tine este o povară. Singurătate, izolare, invidie, tristețe sunt doar câteva dintre sentimentele care îți provoacă depresia de Crăciun.

Depresia de Crăciun, ceea ce simți tu și milioane de oameni din lumea întreagă

În cei 10 ani de experiență, cele mai multe cazuri de depresie s-au semnalat în această perioadă, cele mai multe știri despre sinucideri le vezi în luna decembrie, cele mai multe căutări pe internet despre această boală se observă în această perioadă, cele mai multe apeluri la 112 despre sinucideri au loc în ziua de Crăciun.

Nu, nu ești singur! Și cel mai important este că poți primi ajutor, astfel încât să nu ai un Crăciun trist și să te poți bucura și tu de magia sărbătorilor.

Mă simțeam îngrozitor de singur, toți prietenii mei erau alături de cei dragi de sărbători, numai eu mă închideam în camera mea, nu-mi venea nici măcar să mă ridic din pat și de-abia așteptam să treacă această perioadă. Depresia de Crăciun mă afecta atât de mult încât de foarte multe ori îmi doream să nu mai exist. Mihai, 27 ani, București

Nu mai suportam! Eram invidios. Mă săturasem să vad cum toată lumea își punea poze în jurul mesei de Crăciun, cum toată lumea primea cadouri, cum peste tot vedeam oameni râzând. Pentru mine această sărbătoare însemna izolare completă. Andreea, 34 ani, București

Deși când le spuneam prietenilor că sufăr de depresie de Crăciun, aceștia nu înțelegeau cum pot să fiu trist într-o asemenea perioadă. Râdeau de mine și credeau că e doar un strigăt după atenție. Mihnea, 29 ani, București.

Tu în ce situație de mai sus te regăsești? Acestea sunt doar câteva dintre testimonialele pe care le avem de la clienții care ne-au trecut pragul. Cu toții au avut un Crăciun trist până au avut curajul să ceară ajutor specializat.

Depresia de Crăciun apare din diferite motive:

Stres. De cele mai multe ori ne stresăm prea mult ca să facem cumpărături, să gătim, să planificăm mese în familie, când noi suntem deja mult prea obosiți și stresați după un an încărcat și cu multe ore suplimentare la birou.
Singur de Crăciun. O mare parte din oameni nu sunt în relații sau locuiesc singuri. E foarte dureros pentru aceștia să-i vadă pe ceilalți că sărbătoresc împreuna cu cei dragi.
Suferință. Pierderea cuiva drag poate fi un declanșator puternic al depresiei în această perioadă.
Dorința de a mulțumi pe toată lumea. Alegerea oamenilor cu care vrei să-ți petreci sărbătorile, refuzarea altora, alegerea activităților te pot face să te simți vinovat.
Vremea. Foarte mulți oameni simt un sentiment de tristețe profund din cauza vremii.
Banii. Frica de a nu avea bani să cumperi cadouri pentru toți cei dragi poate produce sentimente profunde de vină și rușine.
Despărțiri sau divorțuri. Dacă ești proaspăt divorțat sau de-abia ieșit dintr-o relație, această perioadă îți poate aduce aminte de momentele frumoase petrecute împreună cu persoana iubită.

Depresia de Crăciun- scapă de ea anul acesta Nu mai lăsa și anul acesta depresia de Crăciun să te afecteze. Cere ajutor din timp. La Clinica Oana Nicolau te așteaptă peste 30 de specialiști ca să-ți ofere sprijinul de care ai nevoie.