Care este cheia „supravietuirii” cand copilul are comportamente negative sau plange neconsolat, uneori din motive ce par minore? Cum sa ramai echilibrat emotional tu insuti, ca parinte?
- Copiii nu se nasc cu comportamente negative, ci le dobandesc in relatie cu persoanele de atasament inca din primii ani de viata si ele sunt expresia unor nevoi emotionale nesatisfacute. De cele mai multe ori, parintele nu decodifica nevoia din spatele comportamentului negativ al copilului si ,,se activeaza”, tot negativ , la randu-i, manifestand iritare, frustrare, neputinta, furie atunci cand nu reuseste sa calmeze copilul.
- Plansul copilului se declanseaza atunci cand el este coplesit de sentimente intense, cum ar fi: frica, rusinea, frustrarea, lipsa atentiei, capacitatea redusa de exprimare din cauza vocabularului insuficient dezvoltat, plictiseala,supra-stimularea, etc., asta daca excludem din start oboseala, foamea, setea, etc.
Prin urmare, cheia ,,supravietuirii”o aflam atunci cand invatam sa ne conectam afectiv cu copilul de o asa maniera incat sa-i recunoastem nevoile si sa i le implinim inainte ca el sa fie coplesit de emotii pe care nu are inca capacitatea de a le exprima si controla si care, iata, il pun pe parinte in postura de a-si pierde el insusi echilibrul emotional.
Ce ati observat ca ii impiedica pe parinti sa fie calmi si fermi atunci cand copiii au nevoie de limite?
Pe langa stresul cotidian care ne rapeste din energia de care avem nevoie sa facem fata dinamismului copilului, parintii au propriile vulnerabilitati. Atunci cand copilul are o criza de tantrum pe strada sau in supermarket, unde expunerea publica e mare, parintele se simte rusinat fata de cei care vad ,,scena”si isi pierd calmul, ridica tonul sau ameninta copilul cu diverse pedepse, ceea ce prelungeste criza.. Daca criza are loc acasa, parintele poate experimenta sentimente puternice de neputinta sau vinovatie si sfarseste prin a ceda, prin a fi extrem de indulgent, permisiv.
E de dorit ca parintele sa fie preocupat de propria cunoastere pentru a invata cum sa gestioneze stresul, cum sa se relaxeze, cum sa creasca toleranta la frustrarea ca ar putea fi etichetat de cei din jur sau chiar de el insusi, din nevoia nerealista de a fi perfect.
Cat de important este sa li se impuna limite celor mici?
Pentru o dezvoltare armonioasa, este necesar sa fie indeplinite un set de nevoi emotionale de baza. Pe langa nevoia de dragoste, acceptare, siguranta si stabilitate/nevoia de a fi independent, competent, de a avea o identitate/nevoia de a fi liber sa exprime propriile sentimente si nevoi/nevoia de spontaneitate, placere si joc, o mare importanta o are nevoia de limite realiste.
Importanta limitelor sanatoase este de necontestat.
Indulgenta, permisivitatea, oferirea de ,,tot ce vrea copilul”, exprimarea furiei fara nicio restrictie, rasplatirea comportamentului manipulator duc catre formarea unui ,,mic revendicator de drepturi”mai mult sau mai putin realiste.
Atunci cand stabilim consecinte (nu pedepse!) pentru comportamentele negative, il invatam pe copil autocontrolul, autodisciplina ,responsabilitatea. Il invatam indirect cum sa se autoregleze emotional fiindu-i sprijin in invatare. Care parinte nu-si doreste sa-si vada copilul cum se transforma intr-un adult stabil emotionl si responsabil?
De ce este indicat ca parintii sa elimine cuvantul ,,trebuie” din viata lor?
Cuvantul „trebuie” vine la pachet cu foarte multa presiune. E impunator, constrangator, limitativ. Presiunea este resimtita negativ de fiinta umana si duce la comportamente disfunctionale, greu de gestionat ulterior.
E de preferat sa inlocuim cuvantul ,,trebuie” cu: vreau…./am nevoie sa…/imi doresc…etc. Astfel, transformam presiunea din exterior in mecanisme care activeaza motivatia interna, atat de necesara in orice actiune intreprindem.
Cum te poti calma atunci cand copilul izbucneste?
Cum spuneam mai sus, e necesar ca parintele sa invete sa inteleaga ce simte si sa se intrebe: Sunt iritat? Frustrat? Rusinat? Neputincios? Vinovat? Furios? De ce ma simt asa? Ce ar trebui sa fac asa incat copilul sa nu fie victima sentimentelor mele? Ce nevoie are de fapt copilul meu acum? Ce mesaj incearca sa imi transmita, chiar daca intr-un mod care ma ,,activeaza” negativ?
Suntem modele pentru copiii nostri! Daca le aratam ca ne recunoastem sentimentele negative si nu le dam drumul impulsiv ci, dimpotriva, ne straduim sa le gestionam, in timp, ei vor invata sa faca acelasi lucru.
Care sunt cele mai bune metode de a-l ajuta pe cel mic sa-si controleze emotiile ?
Pentru a-l invata sa controleze emotiile e necesar ca mai intai sa-l familiarizam cu emotiile: care sunt, cum sa le recunoasca atat la el cat si la cei din jur. Apoi sa normalizam ca e in regula sa avem atat emotii pozitive (bucurie, multumire) cat si emotii negative (tristete, suparare, furie, teama). Toate acestea se explica intr-o stare de liniste, nu in mijlocul furtunii emotionale. Cand copiii au emotii negative evitam expresiile care-i descurajeaza, cum ar fi: „Nu mai plange!”, „Nu tipa!”, „Deranjezi pe cei din jur!”, „ Linisteste-te!, pentru ca in felul acesta ei inteleg ca suntem insensibili la emotiile lor. Mai degraba le validam prin mesaje de genul: „Inteleg ca te simti trist, sau ca esti furios…hai sa vedem cum te pot ajuta”/ „ Imi dau seama ca esti speriat, si eu am simtit la fel”/ Pare sa-ti fie greu sa nu te vezi atata timp cu colegii tai”, etc. Apoi ii ajutam sa identifice (singuri, de preferat) solutii de rezolvare a problemelor cu care se confrunta.
Cere ajutorul unui psihoterapeut
Cat timp se recomanda ca parintii sa petreaca zilnic cu proprii copii si ce ar fi benefic pentru ei sa faca pentru a se apropia mai mult unii de altii? Care sunt efectele reconectarii lor la nivel emotional?
Un parinte bun este un parinte implicat iar timpul petrecut cu copilul este unul dintre darurile pretioase pe care copilul il va purta in suflet toata viata, fiindca a petrece timp cu el inseamna a-i acorda atentie, interes, afectiune, stabilitate, ghidaj si suport in diverse forme de cunoastere.
Mai valoros decat „cat timp” petrec cu copilul, mai importanta este regularitatea si ce fac in tot timpul acela alaturi de copilul meu, si aici paleta e larga: joaca si jocurile, mersul in parc, in oras, sarcini casnice, vizionare desene animate/filme, discutiile pe marginea acestora, etc.
Reconectarea cu copilul confera siguranta si stabilitate emotionala.
Cum ii pot ajuta parintii pe cei mici sa fie independenti?
Independenta, ca si limitele despre care am vorbit mai sus, este o nevoie fundamentala care contribuie la conturarea responsabilitatii atat de necesare unui adult sanatos emotional. Ea se invata treptat, pe masura ce copilul creste si presupune multa perseverenta din partea parintilor. Primul semn de independenta este mersul de-a busilea, apar apoi primele incercari de a se hrani singur,de a merge singur, de a-si exprima nevoile prin primele cuvinte. Atitudinea suportiva a parintilor in sensul de a incuraja autonomia copilului este esentiala. Astfel, parintele ofera gradual sarcini, le adapteaza la posibilitatile copilului asa incat sa-i dea sentimentul ca poate (se imbraca singur, mananca singur, isi strange jucariile,etc). Ulterior, il incurajeaza sa-si asume roluri in diverse proiecte la scoala, il invata sa-si gestioneze in mod independent banii de buzunar, ii da spatiul necesar sa faca singur alegeri pe care sa si le asume.
In acest drum, al invatarii independentei, parintele il ajuta numai daca este necesar, ii apreciaza eforturile, il incurajeaza, il lasa sa aleaga, nu ii impune sa nu greseasca.
Dar sa nu aiba stima de sine scazuta?
Stima de sine e un proces dinamic, care se schimba adesea, se rafineaza sau scade in functie de experientele copilului. E de dorit sa fim atenti pe tot parcursul dezvoltarii copilului la:
- Cum isi contureaza credintele despre sine, ceilalti si lume acestea putand fi rationale sau irationale in functie de perceptiile lui.
- Aprecierile fata de procesul care duce la finalizarea unor sarcini, care invata copilul sa se bucure de
- ,,calatorie” si sa aiba incredere in toate calitatile sale care l-au dus la rezultatul dorit.
- Suportul necesar trecerii peste dezamagiri, punand accentul pe lectia ce trebuie luata din experienta traita.
- Oferirea de feedback pozitiv dar si corect.
- Atmosfera pe care o cream in casa: de siguranta, sustinere si iubire.
Este adevarat ca, pentru a fi un parinte bun, este nevoie sa fii tu echilibrat si sa-ti controlezi propriile frici? Ce e de facut pentru a face o schimbare?
Da, e cat se poate de adevarat. Fricile se transmit copiilor sau pot avea un efect negativ asupra lor pentru ca ei sunt foarte atenti la comportamentul nostru, mai ales ca in primii ani de viata ei vad lumea prin ochii nostri si ne investesc cu foarte multa incredere.
Schimbarea incepe odata cu constientizarea de catre parinte a fricilor si dorinta de a invata cum sa le gestioneze (eventual apeland la ajutorul unui specialist) asa incat sa aiba o viata de calitate, ceea ce il va face sa fie un model pozitiv pentru copil.