Certificări și specializări:

  • Psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală
  • Terapeut cuplu-copil-familie
  • Formare în psiho-oncologie
  • Formare în Terapie scurtă strategică
  • Formare în Schema Therapy
  • Formator și supervizor

 

Cine sunt eu?

Iată prima întrebare la care este nevoie să răspunzi atunci când te prezinţi cuiva. Oare ce să spun? Este poate cea mai grea întrebare uneori... Ce să aleg din multitudinea de roluri pe care le am? Ştiu că sunt suma rolurilor cărora le fac față zilnic, dar care este cel mai important ACUM, în acest moment? Care mă defineşte cel mai bine? De obicei, în funcţie de conjunctura în care ne aflăm, găsim răspunsul automat. Nu ne pune probleme. Alteori, însă....

Imaginează-ţi, pentru un moment, că te afli în fata terapeutului, la prima şedinţă... Este printre primele întrebări pe care le pun eu  și știu că este una foarte grea, pentru că, de multe ori, în vâltoarea vieții, uităm cine suntem... Uneori primesc ca răspuns “Nu știu de unde să încep”... Răspunsul este simplu: nu există un răspuns „bun” sau „rău”, există doar răspunsul personal al unui om care, pe drumul vieţii lui, s-a întâlnit cu o problemă. Că problema poartă un nume (anxietate, fobie, depresie, etc) sau că nu are nume („nu-mi mai place de mine, vreau să mă schimb”, „nu-mi înţeleg copilul”, „nu ştiu cum să reacţionez în anumite situaţii”, etc), aceasta nu mai are importanţă. Ce este cu adevarat important este ca problema pe care o ai să-și găsească o rezolvare, pentru că, dacă nu are rezolvare, fie nu este, de fapt, o problemă, fie nu-i problema ta. De altfel, unul dintre scopurile mele este să te ajut sa te definești, sa-ti afli “marginile” si sa vedem cum poti sa le extinzi, pentru a evolua.

Pornisem de la întrebarea cine sunt eu...

De multe ori, oamenii uită că terapeutul este şi el un om, care s-a întâlnit şi el de-a lungul timpului cu diferite probleme. Eu, de exemplu, am avut o depresie după decesul mamei şi am trăit dramatic fobia de condus. După ce timp 10 ani am făcut atacuri de panică doar la gândul că aş putea pune mâna pe volan, cu ajutorul psihoterapiei conduc bine-mersi (îi mulţumesc doamnei profesor universitar Irina Holdevici de fiecare dată când mă urc în mașină!). De asemenea, am făcut tot felul de formări pentru că îmi place să învăț: învăț de la oamenii care îmi intră în cabinet, învăț de la prieteni, învăț de la alți formatori și învăț predându-le altora.

In primul rând, aici, în clinică, sunt psihoterapeut, iar terapeutul este un om care poate să te ajute în depășirea obstacolelor din viața ta. Fiecare dintre noi a avut de-a lungul vieţii probleme. Unii s-au descurcat fără ajutorul unui psihoterapeut, alţii nu. Terapeutul este un bun ascultător, un om care nu te judecă şi care va fi alături de tine pe tot parcursul drumului pe care îl ai de făcut. De-a lungul timpului, am lucrat cu copii, adolescenți si adulți. Cu oameni din multe domenii de activitate. Cu sportivi din mai multe ramuri, individual sau in echipa. Am ținut seminarii pentru specialiști si nespecialiști. In toate, exista un singur numitor comun: OMUL.

În al doilea rând sunt soție și mamă. Poveștile copilăriei se termină toate cu nunta, momentul căsătoriei (“Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”), de aici rezultând două concluzii logice: 1. Dacă nu te căsătorești, nu poți fi fericit și 2. Dacă te căsătorești și nu ești mereu fericit, ai cam trăit degeaba. Sau ai trăit în minciună. Adevărul este că viața este formată din momente vesele și momente triste, momente de disperare și momente de extaz, momente de activare enormă și momente de plictiseală și tu ești singurul care hotărăște, atunci când tragi linie, dacă viața ta are semnul pozitiv sau negativ, pentru că, pentru fiecare în parte, fericirea are alte conotații.

Adesea eu spun ca sunt prințesică în casa mea, lucru pe care chiar îl cred. Asta nu înseamnă că bat din picior când vreau ceva sau că totul mi se așterne la picioare, ci că iubesc și mă simt iubită, că mă simt importantă în familie, că primesc și dau respect, că avem aceleași valori (evident că există și la noi discuții, dar nu degenerează niciodată).

Din interacțiunea acestor două roluri a rezultat un program de psihoterapie de cuplu prin tango argentinian (“Terapie de cuplu în pași de tango”), unde eu și Răzvan, împreună cu Oana și Lușu (Cornel), ne-am propus să ajutăm cuplurile să se reconecteze prin: decriptarea corectă a mesajelor nonverbale venite de la partener, reclădirea siguranței și încrederii, trecerea de la Eu și Tu la NOI din nou. Pentru că a fi un cuplu înseamnă mai mult decât a locui împreună, a avea copii sau a pune „la acte” o bucată de hârtie. A fi un cuplu înseamnă să iubești și să fii iubit, să fii atent la ea, să fii atentă la el, să simți apartenența, să petreceți timp împreună, să aveți visuri în comun, să asculți și să fii ascultat, să împarți responsabilități cu celălalt, să râzi cu celălalt, să ajuți și să fii ajutat, să înfruntați greutăți împreună, să rezolvați problemele care apar, să faceți lucruri împreună, să vă sfătuiți și să decideți împreună... Înseamnă a fi prezent fiecare în viața celuilalt, împreună și deodată (“Unire-n cuget și-n simțiri”!).

Și, nu în ultimul rând, sunt și eu un om, cu bune și rele, așa că...

Mă numesc Daniela Peristeri, sunt căsătorită (şi fericită!) din 1989 şi am un băiat trecut de mult de vârsta majoratului. Sunt psihoterapeut de orientare cognitiv - comportamentală, am formare în Psihooncologie,  în Terapie cuplu, copil, familie, în Terapie Scurtă Strategică și în Schema Therapy. Sunt femeie, sunt mamă, sunt soţie, sunt formator și supervizor pentru terapeuții începători şi am o meserie pe care o ador. Aceasta sunt eu, sunt suma rolurilor mele şi n-aş renunţa la nici unul...


Meriți să fii fericit!

În funcție de disponibilitatea ta, îți vom recomanda cei mai buni terapeuți.