Viziteaza-ne
George Georgescu 46
Calea Floreasca 169A
Program
L-V: 9-22 & S: 9-15

Certificări și specializări:

  • Psihoterapeut - Psihoterapii scurte orientate pe resurse și soluții
  • Psihoterapeut - Hipnoză
  • Psiholog clinician

Vă aștept în cabinetul meu pentru:

  • Psihoterapie individuală adulți;
  • Psihoterapie individuală copii;
  • Psihoterapie prin hipnoză;
  • Evaluare și testare psihologică.

 

Poate nu lipsit de importanță este faptul că am absolvit ca șef de promoție, una dintre cele mai bune facultăți de psihologie din București și din țară. Am continuat studiile academice cu un Master în Psihologie clinică, hipnoză și intervenții terapeutice de scurtă durată, finalizat cu nota maximă. În plus, am urmat cursuri de formare specifică în mai multe metode, cum sunt Terapii scurte colaborative orientate pe resurse și soluții, Terapii cognitiv-comportamentale și altele. Pe lângă acestea, am absolvit și un program de Studii de certificare a competențelor psihopedagogice.

Am participat la numeroase cursuri susținute de personalități din lumea psihologică din țară și străinătate. Menționez aici câteva nume, precum: dr. M. Dincă cercetător științific la Institutul de Filosofie și Psihologie al Academiei Române și membru corespondent pentru România al Internaţional Union of Psychological Sciences, dr. I. Holdevici formator recunoscut în hipnoză clinică, eriksoniană și psihoterapie cognitiv-comportamentală, dr. D. Vasile, președintele Institutului pentru studiul și tratamentul traumei din România, dr. B. Ion, președintele Asociației Române de Terapii scurte orientate pe resurse și soluții, dr. D. S. Prescott președintele the Association for the Treatment of Sexual Abusers din SUA, dr. S. D. Miller fondatorul Internaţional Center for Clinical Excellence, dr. L. Markham expert în parenting, autor a numeroase cărți și conferințe susținute în întreaga lume, dr. P. Panayotov, psihiatru-psihoterapeut și președintele Board of Solutions Centre, Bulgaria.

Cursurile academice și de specializare pe care le-am urmat mi-au oferit o perspectivă largă asupra modalităților de dezvoltare sau de recuperare a funcționalității personale.

 

 

Despre mine:

Activitatea mea profesională a început cu destul de mult timp în urmă și mi-a oferit satisfacții nenumărate. Am lucrat mult cu diferite persoane sau grupuri mai mari sau mai mici, cu statute diferite, atât consiliere cât și psihoterapie. Pentru a avea succes în munca mea, am fost mereu preocupat de gândurile, emoțiile și comportamentele oamenilor. Am studiat mult despre cum funcționăm, urmărind să înțeleg ce ne împiedică, uneori, să fim eficienți în viața noastră și cum am putea fi mai buni, mai fericiți. Am ajuns la o anumită performanță în evaluarea nevoilor oamenilor și în identificarea și utilizarea metodelor potrivite de răspuns.
Din 2013 am o colaborare cu Organizația Salvați Copiii din București, care îmi oferă bucuria de a interacționa cu copii cu diferite necesități de asistare sau cu părinții acestora, pe care îi ajut să-și clarifice întrebările cu care vin și să facă schimbările necesare atât lor, cât și copiilor lor, pentru o viață mai fericită.

Parcursul meu profesional, orientat spre asistarea psihologică a celor cu nevoi specifice, îmi oferă satisfacții în fiecare zi, urmărind persoanele cu care lucrez, cum fac un pas suplimentar spre o viață mai bună, integrată scopurilor și dorințelor proprii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Programează-te