Cine sunt eu?

Sunt psiholog clinician cu drept de liberă practică și psihoterapeut – hipnoterapeut ericksonian. Interesul meu pentru psihologie a început în urmă cu 8 ani. Acest interes s-a materializat în două tipuri de formare profesională: psihologie clinică și psihoterapie ericksoniană. Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, departamentul Psihologie în cadrul Universității București și școala de formare în Psihoterapie Ericksoniană, Hipnoză Clinică și Relaxare. În acest moment urmez Masterul de Psihologie Clinică.

Cu o activitate realizată la Spitalul Constantin Gorgos și Spitalul Săpunari, la Centrul de Evaluare Complexă a persoanelor adulte cu handicap și participări la workshop-uri axate pe cunoașterea și asistarea persoanelor cu tulburări de personalitate, am trecut în agendă o gamă largă de cazuistici, începând de la tulburări de anxietate, depresie și tulburări psihotice până la etapele și crizele existențiale ale vieții.

Pavel Marta

Pavel Marta

 

Consider că experiența dobândită până acum m-a ajutat să ajung în acest punct. Sunt foarte norocoasă pentru că am ales să urmez această traiectorie în viața mea și pentru că am ajuns la o înțelegere a personalității și ființei mele, a sentimentelor și acțiunilor mele. A fost necesar să conștientizez nevoia de a mă cunoaște și totodată de motivație și perseverență pentru a-mi îndeplini această dorință.

Te aștept la cabinet pentru:

  • a explora împreună și pentru a colabora în legătură cu modul tău de a funcționa în diversele situații ale vieții și neliniștile tale
  • dorința ta de autocunoaștere
  • anxietate (anxietate generalizată, atacuri de panică)
  • depresie
  • fobii
  • dificultăți de comunicare
  • dificultăți în a lua decizii
  • dificultăți în a te relaxa

Servicii oferite:

  1. psihoterapie individuală adulți
  2. consiliere psihologică adulți
  3. evaluare psihologică adulți

Programează-te