Sergiu Maxim

Certificări și specializări:

  • Atestat psiholog cu drept de liberă practică
  • Psiholog sub supervizare în Psihoterapie Pozitivă
  • Licențiat în Psihopedagogie Specială
  • Master în Educație Incluzivă
  • Specialist în Activitatea de Coaching

Despre mine:

Sunt Sergiu Maxim. Sunt psihoterapeut și coach. În cabinet folosesc tehnici din psihoterapia pozitivă, hipnoză și psihodramă. Îmi place să tac atunci când cel din fața mea vorbește. Asta îmi dă ocazia să ascult atent. Consider că fermitatea întrebărilor și compasiunea fac casă bună, motiv pentru care mă folosesc de ambele. Sunt fascinat de mintea umană, de modul în care creierul nostru funcționează, de felul în care comunică inconștientul nostru și de conștiența deplină. Să fiu prezent în viața mea, zi de zi, este o artă pe care mă străduiesc să o aduc în relație cu clienții mei.

Uneori avem dificultăți în mersul nostru prin viață, uneori trăim evenimente neplăcute sau întâlnim persoane sau situații ce ne provoacă. In astfel de momente poate fi util să avem cu cine să discutăm deschis. Alteori ne dorim schimbări de care nu știm că suntem capabili. Acestea pot fi rațiuni pentru a căuta sprijinul unui terapeut.

Sunt om în primul rând iar în relația cu clienții port pălăria de psihoterapeut. In viața de zi trăiesc lucruri pe care orice om le trăiește. Cred că numai timpul cheltuit împreună cu un om face ca acesta să devină prețios pentru noi. In terapie ajungem să petrecem timp unul cu celălalt, client și terapeut, nici prea mult, nici prea puțin ci exact atât cât e nevoie pentru ca la nivel intrapsihic să se întâmple acele lucruri de care clientul are nevoie în acel moment.


Meriți să fii fericit!

În funcție de disponibilitatea ta, îți vom recomanda cei mai buni terapeuți.