Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

De ce ne temem să zburăm cu avionul? Fobia de zbor cu avionul sau Aerofobia

Articol de Psihoterapeut Oana Nicolau Psiholog Psihologie
În zilele noastre, zborul cu avionul a devenit o formă de transport foarte uzuală, majoritatea oamenilor au călătorit cel puțin o dată în viață cu avionul, și dacă nu au făcut-o încă, șansele sunt că vor zbura, chiar dacă vorbim de un zbor pentru muncă sau unul pentru a descoperi o țară mult mai îndepărtata decât pot să ne ducă roțile mașinii.

Fobia de a zbura cu avionul, sau aerofobia, este un tip de fobie specifică, pe care majoritatea oamenilor o experimentează în diferite forme. Chiar dacă eu personal nu am o frică de zbor care să-mi creeze probleme, în momentul decolării și al aterizării îmi vor trece câteva scenarii prin minte și sper să nu se întâmple ceva.

Este o reacție normală la un stimul de stres asupra căruia nu avem control.

De multe ori nu realizăm când depășim anumite frici, ne trezim pur și simplu că frica a dispărut. Alteori, însă, ne trezim fiindu-ne mult mai frică de un anumit lucru decât ne era în urmă cu câțiva ani.

Spre exemplu, în momentul în care o persoană își câștigă dreptul de a conduce un vehicul, primele zile în care este singur la volan pot părea ca ceva foarte periculos. Însă în timp, cu experiența dobândită și cu încrederea câștigată, observând ca nu se întâmplă nimic rău, condusul poate deveni o plăcere sau chiar o metodă de relaxare.

In realitate a reușit să acumuleze suficient de multe informații din nenumăratele drumuri parcurse încât reușește să se acomodeze cu o situație în care aparent deține controlul. 

Persoanele cu frică de zbor experimentează frică sau anxietate intensă și persistentă atunci când iau în considerare zborul, precum și în timpul zborului. Ei vor evita zborul dacă pot, iar frica, anxietatea și evitarea provoacă o suferință semnificativă și le afectează capacitatea de funcționare.

Decolarea, vremea rea și turbulențele par să fie aspectele cele mai anxioase ale zborului. 

O fobie specifică poate fi definită ca o tulburare care se caracterizează printr-o frică excesivă și persistentă față de un anumit obiect sau situație, frica fiind disproporționată ca răspuns la stimulul asociat. 

Cauzele fricii de zbor

Cauzele exacte ale fricii de zbor nu sunt cunoscute, dar o serie de factori diferiți pot juca un rol important în declanșarea fobiei. Frica în sine variază foarte mult de la un individ la altul și este influențată de o serie complexă de factori fiziologici, psihologici și sociali care sunt unici pentru fiecare persoană în parte. Unele dintre cauze pot fi:

  • O traumă din trecut legată de zbor: indiferent dacă persoana a fost implicată într-un accident de avion în trecut sau a văzut pasagerii unui avion suferind traume fizice și psihice, aceasta poate dezvolta o teamă de a zbura.
  • Cineva din familie a avut sau are aceasta fobie: Uneori, temerile părinților noștri ajung să ne fie transmise prin modul în care vorbesc despre experiență, ceea ce duce la dezvoltarea acelorași frici pe care le observam la ei.
  • Motive individuale: Unii oameni dezvoltă o frică de a zbura din motive care nici măcar nu au legătură cu zborul. Indiferent dacă persoana se luptă cu anxietatea socială, germofobia, claustrofobia sau se confruntă cu o altă problemă experimentată în zbor, poate dezvolta o reticență sau teamă de a fi în aer.

Indiferent de cauzele de mai sus, toți experimentam în avion sentimentul de “ pierdere a controlului” care duce la senzația de neputința, senzație greu de acceptat pentru psihicul nostru

Simptomele aerofobiei sunt similare cu cele ale altor fobii specifice, cum ar fi fobia de animale și insecte, fobii ce țin de mediul natural (înălțime, apă, dezastre naturale), fobii de sânge injecții sau plăgi, fobii de situație (transport public, lift, condus, spații închise etc.) și multe altele.

În unele cazuri, oamenii pot experimenta chiar un atac de panică în toată regula. Un atac de panică este un episod de frică intensă care poate fi însoțit de simptome precum palpitații ale inimii, senzație de detașare de realitate și teamă de a muri.

Există totuși o diferență între fobie și frica, deoarece în fobie nu ne putem controla impulsurile iar senzația este una de blocare, si de multe ori nevoia este să fugim din acel mediu într-unul mai sigur în care simțim ca putem să controlăm mai mulți factori. 

Așa că, ce putem face pentru putea ajunge să ne simțim în control atunci când se declanșează o fobie? În general, este recomandat ca cineva care suferă, sau considera că suferă de o astfel de fobie specifica, să caute ajutorul unui specialist.

Terapia individuală este, de obicei, o soluție bună și rapidă în cazul fobiilor, dar câteva soluții prin care să putem face față situațiilor de panică sau anxiogene ar fi:

  • Sa învățam sa ne controlam respirația: de foarte multe ori, în momentele de panică, corpul se încordează iar respirația se limitează, ceea ce nu lasă creierul să funcționeze in parametrii normali. Controlarea respirației, cu inspirații și expirații lungi, va ajuta creierul să fie capabil să preia controlul din nou. Dacă este posibil, apa rece pe mâini și pe față ne ajuta sa devenim iar stăpâni pe situație.
  • Sa recunoaștem gândurile noastre iraționale în momentul în care apar: este ok sa lucrăm pentru a înlocui gândurile iraționale cu unele raționale. De exemplu, dacă ne gândim la ce ar putea merge prost, am putea să schimbăm și să ne gândim la lucrurile minunate pe care le vom experimenta la destinația zborului. Ori de câte ori ne surprindem că alunecăm înapoi în gânduri iraționale, îi vom spune minții „sunt calm, liniștit, relaxat, stăpân pe mine, capabil să mă descurc în orice situație”.
  • Sa practicam tehnici de relaxare : putem face față mai bine aerofobiei dacă dezvoltăm tehnici care să ne ajute să ne calmăm. Putem încerca tehnici noi de respirație, vizualizare sau relaxare musculară progresivă pentru ameliorarea simptomelor. Sunt peroane pe care jurnalul, meditația sau rugăciunea le ajută să treacă peste frici. Este bine să începem exersarea acestor tehnici cu două sau trei săptămâni înainte de călătoria cu avionul. Cu cât avem mai multă practică, cu atât aceste tehnici vor fi mai eficiente

În timp ce mulți oameni se tem să zboare într-o oarecare măsură, doar o proporție mică dintre ei îndeplinesc criteriile pentru un diagnostic de fobie. Indiferent dacă frica de zbor s-a dezvoltat sau nu într-o fobie, aceasta ne poate afecta calitatea vieții. Prin aplicarea tehnicilor de mai sus, dobândirea de informații noi despre aceste subiecte și cu ajutorul unui specialist, această problemă își poate găsi eficient și rapid rezolvarea. 

Cere ajutorul unui psihoterapeut

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.