← Înapoi la Blog

12 min

Indigestie: cauze și soluții

Indigestie: cauze și soluții

Dispepsia, cunoscută sub numele de indigestie, implică durere sau disconfort în partea superioară a abdomenului și senzația de plenitudine imediat după masă. Dispepsia nu este o afecțiune, ci un termen care se referă la un grup de simptome printre care se află și greața, balonarea și senzația de regurgitare. Indigestia este o problemă care afectează un număr mare de persoane, dar în majoritatea cazurilor este ușoară și apare doar ocazional. Pentru a vă ajuta să înțelegeți cauzele apariției indigestiei și cum poate fi combătută, vom discuta mai departe despre:

Simptomele indigestiei

Indigestia prezintă simptome precum:

  • Sațietate timpurie în timpul mesei – Deși o persoană nu mânâncă prea mult, ea se poate simți sătulă, încercând fără succes să termine tot din farfurie. 
  • Sațietate inconfortabilă după masă – Senzația de plenitudine durează mai mult decât ar trebui.
  • Disconfort în abdomenul superior – O durere ușoară până la severă poate fi simțită în zona dintre partea inferioară a sternului și buric.
  • Arsuri în abdomenul superior – O căldură incomodă sau o senzație de arsură este percepută între partea de jos a sternului și buric.
  • Balonare în abdomenul superior – O senzație inconfortabilă de strângere este prezentă  în partea superioară a abdomenului.
  • Greaţă și senzația de vomă.
  • Semnele și simptomele mai puțin frecvente includ vărsături și eructații (râgâit).
  • Uneori, persoanele cu indigestie suferă și de arsuri la stomac. Arsurile la stomac sunt senzații de durere sau de arsură în centrul pieptului, care pot radia înspre gât sau spate, în timpul mesei sau după masă.

Durerea de stomac sau durerea de spate nu reprezintă, de obicei, simptome de indigestie. Acestea pot indica o stare de constipație.

Când să consultați medicul

Indigestia ușoară nu este, de obicei, o problemă serioasă. Consultați medicul dacă disconfortul persistă mai mult de două săptămâni.

Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă durerea este severă sau însoțită de:

  • Pierderea neintenționată în greutate sau pierderea poftei de mâncare;
  • Vărsături repetate sau vărsături cu sânge;
  • Scaune negre;
  • Dificultăți la înghițire, care se agravează progresiv;
  • Oboseală sau slăbiciune, semne ce indică anemie.

Solicitați imediat asistență medicală dacă aveți:

  • Dificultăți de respirație, transpirații sau durere în piept care iradiază către maxilar, gât sau braț;
  • Durere în piept la efort sau stres.

Cauzele indigestiei

Indigestia poate fi cauzată de contactul acidului din stomac cu mucoasa sensibilă și protectoare a sistemului digestiv. Acidul din stomac descompune mucoasa, ducând la iritații și inflamații, care pot fi dureroase.

Totuși, majoritatea persoanelor care suferă de indigestie nu prezintă inflamație la nivelul sistemului digestiv. Prin urmare, se crede că simptomele lor sunt cauzate de sensibilitatea crescută a mucoasei la aciditate sau întindere.

În cele mai multe cazuri, indigestia este legată de stilul de viață și poate fi declanșată de factori precum:

  • Consumul de alcool;
  • Fumatul;
  • Mâncatul în exces sau prea repede;
  • Alimentele grase, uleioase sau picante;
  • Excesul de cofeină, ciocolată sau băuturi carbogazoase;
  • Anxietatea;
  • Stresul;
  • Anumite antibiotice, analgezice (ibuprofenul sau aspirina) și suplimente de fier.

O afecțiune cunoscută sub numele de dispepsie funcțională sau non-ulceroasă, care este legată de sindromul intestinului iritabil, este o cauză foarte frecventă a indigestiei.

Uneori, indigestia este cauzată de alte afecțiuni, inclusiv:

  • Inflamația stomacului (gastrită);
  • Ulcerul peptic;
  • Boala celiacă;
  • Litiaza biliară;
  • Constipația;
  • Inflamația pancreasului (pancreatită);
  • Cancerul la stomac;
  • Blocajul intestinal;
  • Hernia hiatală;
  • Scăderea fluxului sanguin în intestin (ischemie intestinală);
  • Diabetul;
  • Boala tiroidiană;
  • Sarcina.

Indigestia la copii

Indigestia poată să apară și în rândul copiilor, în cazul celor mici aceasta fiind uneori însoțită de stări de vomă, moleșeală, crampe și chiar diaree. Indigestia nu provoacă febră, dar dacă copilul dumneavoastră are o stare febrilă, poate fi vorba de enterocolită, o afecțiune care necesită asistență medicală.

Cauzele indigestiei la copii 

Înțelegerea cauzelor indigestiei la copii ne poate ajuta să găsim un remediu sau un tratament rapid. Câteva cauze des întâlnite sunt:

  • Consumul unor mese prea bogate sau greu digerabile, mesele târzii sau mâncatul prea rapid.
  • Consumul excesiv de lichide (în special băuturi carbogazoase) în timpul mesei. Se recomandă ca lichidele să fie consumate cu 30 de minute înainte sau după masă.
  • Medicamentele precum analgezicele;
  • Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE), care apare din cauza stărilor repetate de indigestie, ce provoacă inflamarea și iritarea esofagului. Această afecțiune necesită ajutor medical.
  • Obezitatea, care creează o presiune suplimentară asupra abdomenului, putând provoca reflux acid în esofag de fiecare dată când copilul mănâncă.
  • Hernia hiatală, o afecțiune în care o parte a stomacului trece în torace prin orificiul diafragmatic, blocând esofagul. Acest lucru poate provoca o digestie ineficientă, urmată de refluxul acidului gastric. Cele mai întâlnite simptome sunt: senzația de arsură stomacală ce se intensifică odată cu ridicarea sau întinderea pe spate, durere în piept, dificultăți la înghițire și eructații (râgâit). Afecțiunea poate fi cauzată de leziuni sau traumatisme asupra țesutului muscular, de presiunea intensă și repetată asupra mușchilor din jurul stomacului (în cazul tusei puternice, vomei, ridicării de obiecte grele etc.), de existența unei anomalii la nivelul diafragmului (mușchiul care separă abdomenul de torace), dar și de cauze încă necunoscute.
  • Infecția cu Helicobacter Pylori, o formă de infecție a stomacului care prezintă ca singur simptom indigestia repetată. Este extrem de important să consultați un medic pentru a verifica dacă copilul dumneavoastră suferă de o infecție, în cazul în care indigestia sa este severă și apare în mod repetat.
  • Stresul și anxietatea pot cauza obiceiuri neregulate de alimentație și somn. Acest lucru poate duce la indigestie.

Cum puteți avea grijă de copilul dumneavoastră acasă?

Introduceți câteva modificări în dieta copilului (și a dumneavoastră, dacă este nevoie):

  • Mâncați mese mai mici pe tot parcursul zilei.
  • Evitați gustările târzii.
  • Evitați ciocolata și alimentele grase sau prăjite.
  • Evitați alimentele cu aromă de mentă sau menta.
  • Evitați băuturile cu cofeină sau carbogazoase.
  • Limitați alimentele picante sau bogate în acid. Acestea includ citricele, roșiile și oțetul.
  • Mâncați alimente bogate în proteine, cu conținut scăzut de grăsimi.
  • Cereți copilului să facă mișcare sau să se culce doar după 2-3 ore de la încheierea mesei.
  • Evitați îmbrăcarea copilului în haine strâmte, mai ales în zona burții.
  • Nu dați copilului dumneavoastră două sau mai multe medicamente pentru durere în același timp decât dacă v-a spus medicul. 
  • Oferiți-i copilului multă apă și alte tipuri de lichide, precum și alimente bogate în fibre, cum ar fi fructele, legumele și cerealele integrale. Serviți brioșe cu tărâțe, biscuiți graham, fulgi de ovăz și orez brun. Serviți pâine integrală, nu pâine albă.
  • Ajutați-vă copilul să se relaxeze și evitați situațiile stresante.

Tratarea indigestiei la copii

În timp ce majoritatea cazurilor de indigestie la copii nu necesită tratament prescris de un medic, în cazul în care simptomele persistă mai mult de câteva ore, poate fi necesară vizita la medic. 

Medicul va palpa zona din jurul stomacului pentru a înțelege locația durerii și a putea stabili un diagnostic. Părintele va trebui să ofere toate detaliile despre simptomele și obiceiurile alimentare ale copilului și să ofere informații despre orice medicament pe care îl ia copilul.

Pe baza diagnosticului, medicul poate prescrie anumite medicamente sau poate recomanda teste suplimentare, cum ar fi o radiografie sau o scanare a abdomenului. Dacă medicul suspectează o infecție, se poate solicita și un test de urină și scaun. În cazuri foarte rare, copilul poate avea nevoie de o endoscopie pentru a-i permite medicului să observe mai bine tractul digestiv.

Încă de la început pot fi administrate antiacide ușoare pentru a vindeca indigestia la copii. Dacă indigestia este ocazională și nu are o cauză subiacentă, va fi solicitată schimbarea dietei sau evitarea anumitor alimente. Dacă copilul suferă de indigestie în mod repetat noaptea, atunci cina va trebui servită cu 2-3 ore înainte de culcare.

Indigestia cauzată de stres și anxietate poate fi prevenită tratând rădăcina problemelor existente în familie, fiind de o importanță capitală ca un copil să crească într-un mediu lipsit de stres.

Tratament pentru indigestie

Pentru diagnosticarea indigestiei este necesar ca medicul să cunoască istoricul medical al persoanei în cauză (existența altor afecțiuni, a unui tratament în desfășurare etc.) și să realizeze un control fizic. Aceste evaluări pot fi suficiente dacă indigestia este una ușoară și nu există alte simptome, cum ar fi pierderea în greutate și vărsăturile repetate.

Dar, dacă indigestia a început brusc și există simptome severe sau persoana are peste 55 de ani, medicul poate recomanda:

  • Teste de laborator, pentru a verifica prezența anemiei sau a altor tulburări metabolice.
  • Teste de respirație și scaun, pentru a verifica prezența unei infecții cu Helicobacter pylori, bacteria asociată cu ulcerul peptic, care poate provoca indigestie.
  • Endoscopie, pentru a verifica anomalii în tractul digestiv superior, în special la persoanele în vârstă cu simptome mai persistente. Se poate preleva o probă de țesut (biopsie) pentru analiză.
  • Teste imagistice (radiografie sau CT), pentru a verifica obstrucția intestinală sau alte probleme.

Medicamentele cele mai comune pentru combaterea stărilor de indigestie sunt:

  • Antiacidele, medicamente care neutralizează acidul din stomac și sunt eliberate fără prescripție medicală: Dicarbocalm, Gaviscon, Antigast etc.
  • Antibioticele, care tratează infecțiile bacteriene precum Helicobacter Pylori.
  • Blocante H2, care scad cantitatea de acid pe care o produce stomacul. Blocanții H2 pot ajuta la ulcerul peptic.
  • Inhibitorii pompei de protoni (IPP), care scad acidul din stomac, dar sunt indicate de obicei numai persoanelor cu arsuri la stomac.

Ceaiuri pentru indigestie

Ceaiul potrivit poate să amelioreze simptomele de indigestie, cele mai utile fiind următoarele:

  • Ceaiul de mentă, cu efect antispastic la nivelul tubului digestiv, fiind de mare ajutor în caz de indigestie sau tulburări digestive acute.
  • Ceaiul de mușețel, cu efect antispastic și antiinflamator la nivel digestiv, ajutând la combaterea balonării.
  • Ceaiul de tei, recomandat în cazul indigestiei ușoare, deoarece are efect relaxant și ușor hipnotic.
  • Ceaiul de rozmarin, consumat imediat după masă, contribuie la descompunerea mai rapidă a alimentelor, ajutând digestia și eliminând balonarea. Consumat înaintea meselor principale, el conferă senzația de sațietate și împiedică absorbția grăsimilor rele în organism.
  • Ceaiul de salvie ajută la eliminarea gazelor din tubul digestiv, prevenind balonarea. În plus, el mai este indicat și în tratarea colicilor, crampelor, spasmelor intestinale și flatulenței.
  • Ceaiul de mărar, realizat din infuzia semințelor, ameliorează stările de balonare, indigestie și enterocolita. 
  • Ceaiul de anghinare stimulează apetitul, secrețiile intestinale și pancreatice, ajutând la eliminarea gazelor intestinale și calmarea durerilor abdominale. El este și un bun diuretic, antihelmintic (combate viermii intestinali) și antispasmodic intestinal.
  • Ceaiul de fenicul are și el rol diuretic, fiind și antiseptic al tractului digestiv și un depurativ puternic. Acesta se utilizează în cazul balonărilor abdominale.
  • Ceaiul de roiniță ajută la eliminarea gazelor, mărește secrețiile gastrice și este de ajutor în tratarea indigestiilor indiferent de cauză.
  • Ceaiul verde, care a fost folosit dintotdeauna ca remediu natural pentru diaree și infecția cu Helicobacter pylori, bacterie care poate provoca dureri de stomac, greață și balonare. Acesta poate ameliora și alte probleme ale stomacului, un studiu pe 42 de persoane remarcând că ceaiul verde a redus semnificativ frecvența și severitatea diareei cauzate de terapia cu radiații. Se recomandă consumarea a maxim două căni de ceai verde pe zi, deoarece excesul poate conduce tocmai la reacții adverse precum greața sau deranjarea stomacului, din cauza conținutului ridicat de cofeină. Și ceaiul negru are efecte similare, dar majoritatea studiilor sunt realizate pe suplimente alimentare.
  • Ceaiul de ghimbir, realizat prin fierberea rădăcinii de ghimbir în apă. Acesta este benefic pentru probleme digestive precum greața, balonarea și vărsăturile. Cu toate că ceaiul este recomandat și pe stomacul gol, unele persoane nu-l tolerează la fel de bine.

Aceste ceaiuri trebuie consumate conform indicațiilor de pe pachet, excesul putând înrăutăți stările de indigestie, greață și balonare sau dăuna persoanelor cu anumite afecțiuni sau care se află în timpul unei sarcini.

6. Prevenirea indigestiei

Câteva schimbări în stilul de viață pot ajuta mult la îmbunătățirea digestiei. Iată câteva:

  • Evitarea alimentelor care declanșează indigestie;
  • Consumarea a cinci sau șase mese mici pe zi în loc de trei mese mari;
  • Reducerea sau eliminarea consumului de alcool și cofeină;
  • Reducerea greutății, dacă este cazul;
  • Evitarea anumitor analgezice, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul (mai ales pe stomacul gol). Acestea pot fi înlocuite cu paracetamolul;
  • Găsirea de alternative pentru medicamentele care declanșează indigestie;
  • Gestionarea stresului și anxietății.

Despre autor

Psihoterapeut Oana Nicolau

Psihoterapeut Oana Nicolau

Psihoterapeut sistemic de cuplu şi familie.

Programează-te acum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sunt de acord cu Termenii si Conditiile din Politica de Confidentialitate.