Meditații la emoții

Dragă părinte,

Când vine vorba de performanțele școlare, noi, părinții, ne dorim întotdeauna ce-i mai bine pentru copiii noștri; îi trimitem la meditații la română și la matematică; îi motivăm cu smartphone-uri de ultimă generație. Îi lăsăm mai mult în oraș sau în fața calculatorului. Cu toate acestea, implicarea copilului în clasă și performanțele lui școlare sunt sub așteptări.

Dacă v-aș spune ca de fapt soluția este în altă parte? Că ajutându-i să își înțeleagă emoțiile, vor găsi în ei dorința de a învața și performa, fără a mai avea nevoie de alte motivații exterioare. Pachetele de mai jos sunt special concepute pentru a optimiza performanțele școlare ale adolecenților și pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului din punct de vedere emoțional. Alege unul dintre pachetele de ma jos, contactează-mă aici și hai să discutăm toți 3 despre binele copilului tău.

Meditații la emoții  5 ședințe – 750 de lei

Este un pachet care va crea fundația de care copilul tău are nevoie pentru a trece de emoțiile generate de examene.

Meditații la emoții 10 ședințe – 1300 lei

Timp de 10 ședințe, copilul tău va învăța cum să-și gestioneze emoțiile și va învăța care sunt principalele tehnici pentru a studia mai repede și mai ușor.

Terapie individuală – 180 lei

Terapia individuală este primul pas spre reușita copilului tău la examenele școlare.

PS: Nu uita că meditațiile la emoții trebuie făcute din timp. Cu multă răbdare și perseverență copilul tău va reuși să depășească toate trăirile negative generate de examene și de orice alt tip de competiție.

Cu drag,

Dorina Stamate,

Psihoterapeut specializat în problemele adolescentului

 

Cine a mai scris despre proiect