frustrare-somatizare

Totul despre somatizare: care sunt simptomele și cum pot fi ele tratate

Ne adresăm unui medic atunci când experimentăm anumite simptome fizice care ne deranjează, ne îngrijorează și ne dau de bănuit că ar putea fi vorba despre o afecțiune medicală. Totuși, se poate întâmpla ca nicio investigație medicală să explice ceea ce simțim, deși durerile sunt reale. Astfel, putem vorbi despre tulburarea de somatizare.

În acest articol vom discuta despre:

  • Ce este tulburarea de somatizare;
  • Simptomele somatizării;
  • Cauze și factori de risc în somatizare;
  • Complicații ale somatizării;
  • Somatizarea la copii;
  • Diagnosticarea și tratamentul somatizării.

Ce este tulburarea de somatizare?

Pe scurt, somatizarea reprezintă dezvoltarea unei boli în absența unei cauze medicale. O persoană care suferă de această tulburare nu poate fi diagnosticată cu nicio afecțiune medicală. Totuși, se confruntă cu anumite suferințe, disfuncții, dureri.

Simptomele resimțite în aceste cazuri provoacă un nivel de stres emoțional foarte mare. Persoana respectivă simte că medicii și cei apropiați nu cred că simptomele sunt reale, iar acest tip de stres afectează profund viața cotidiană.

femeie in depresie la birou

Simptomele somatizării

Simptomul principal al persoanelor care suferă de tulburare de somatizare este legat de trăirile și reacțiile resimțite în legătură cu simptomatologia fizica prin care respectivii trec.

Simptomele fizice sunt:

  • dureri;
  • probleme neurologice;
  • probleme gastrointestinale;
  • simptome care afectează funcția sexuală;
  • oboseală fizică;
  • dificultăți de respirație.

Ce simte o persoană care suferă de tulburare de somatizare

  • în primul rând, este convinsă că are o afecțiune medicală ce nu e depistată;
  • simptome care nu sunt legate de nicio altă afecțiune medicală;
  • anxietate și îngrijorare cu privire la o potențială boală – ceea ce duce la ipohondrie;
  • gândul că anumite senzații fizice sunt semne sigure de boală;
  • îngrijorare atunci când vine vorba despre severitatea percepută a unor simptome ușoare;
  • convingerea că evaluarea medicală și tratamentul nu au fost adecvate;
  • examinarea repetată a organismului pentru orice aparent semn fizic de boală;
  • lipsa de răspuns la tratament sau o sensibilitate marcată la efectele secundare ale medicamentelor;
  • teama că simptomele sunt grave, chiar și atunci când nu există dovezi medicale;
  • teama că activitatea fizică poate provoca traumatisme;
  • efectuarea frecventă de analize și investigații.

Intensitatea simptomelor resimțite poate varia de la ușoară la severă. Acestea pot fi de durată sau nu, pot fi cauzate de o altă afecțiune medicală sau pot să nu aibă o cauză medicală. Se poate vorbi de tulburare de somatizare atunci când simptomele persistă pentru cel puțin 6 luni.

Chiar dacă durerea este cel mai frecvent simptom, gândurile negative, sentimentele neplăcute și comportamentele asociate sunt permanent prezente și deteriorează profund viața persoanei, producând mari frustrări și temeri.

somatizare femeie la birou

Persoanele care suferă de somatizare cred cu adevărat că au o afecțiune medicală, așa încât este adesea greu de distins între simptomele de somatizare și o afecțiune medicală reală, care necesită tratament. Persoanele cu aceasta tulburare dezvoltă o preocupare obsesivă pentru orice „simptom” care apare în viața de zi cu zi.

În ceea ce privește această tulburare, mult mai important decât simptomele fizice specifice este modul în care ele sunt interpretate și modul în care se construiește reacția, alături de modul în care acestea afectează cotidianul persoanei respective.

Cauze și factori de risc în somatizare

Deși natura cauzelor nu este sigură, acestea pot fi explicate prin:

  • trăsături genetice, cum ar fi pragul specific, individual de sensibilitate la durere;
  • emoții negative, experiențe traumatizante și o imagine de sine slabă;
  • dificultatea de a face față stresului;
  • atenția excesivă primită de-a lungul timpul în cazul diverselor boli și absența totală a unui comportament sănătos de întărire a exprimării non-somatice a suferinței;
  • scăderea conștientizării emoționale, ceea ce generează o focalizare excesivă pe problemele fizice, în detrimentul celor emoționale;
  • dorința de a atrage atenția asupra propriei persoane;
  • conflicte și stres la locul de muncă;
  • relații conflictuale cu cei apropiați;
  • existența unor norme socio-culturale care devalorizează suferința psihologică în comparație cu cea fizică.

Factori de risc

  • anxietatea și / sau depresia;
  • diagnosticarea unei afecțiuni medicale sau recuperarea în urma uneia avute anterior;
  • istoricul familial, care poate dezvălui o vulnerabilitate mai mare (decât media) de a dezvolta o afecțiune medicală gravă;
  • experiențe traumatizante anterioare;
  • un nivel inferior de educație și statut socio-economic.

Femeile sunt mai predispuse decât bărbații spre a dezvolta tulburare de somatizare.

Foarte multe opinii converg spre ideea că tulburarea de somatizare ar putea fi modul în care organismul nostru răspunde unor blocaje emoționale prin care trecem.

Complicații ale somatizării

Dacă este netratată, tulburarea de somatizare duce la complicații ce afectează atât sănătatea mintală, cât și stilul de viață. Persoanele care sunt îngrijorate constant pentru starea lor de sănătate ajung să întâmpine dificultăți în a-și duce la capăt activitățile zilnice. În plus, le poate fi adesea greu să aibă relații apropiate cu cei din jur, pentru că familia sau prietenii ajung să creadă că sunt mințiți cu privire la simptomele resimțite.

De asemenea, vizitele frecvente la medic și la laboratorul de analize înseamnă costuri financiare mari, un stres suplimentar atașat celorlalte simptome.

Tulburarea de somatizare poate duce la:

  • deteriorarea gravă a sănătății;
  • probleme pe toate palierele vieții de zi cu zi, inclusiv imposibilitatea de a face mișcare fizică;
  • probleme în relații;
  • probleme la locul de muncă;
  • anxietate, depresie și alte tipuri de tulburări;
  • accentuarea gândurilor suicidale cauzate de depresie;
  • probleme financiare cauzate de frecvența excesivă a vizitelor la medic.

femeie cearta somatizare

Somatizarea la copii

În cazul copiilor, tulburarea de somatizare este și mai greu de diagnosticat în comparație cu adulții. Este important de menționat că un copil dezvoltă frecvent simptome fizice atunci când un alt membru al familiei este bolnav. Uneori, acestea sunt senzații normale de disconfort ale corpului care nu sunt interpretate corect. Mai mult, specialiștii consideră că aceste simptome se dezvoltă în mod inconștient ca răspuns la stres.

Copiii care suferă de tulburare de somatizare pot experimenta dureri, dificultăți de respirație o stare de slăbiciune și pot prezenta sau nu o altă afecțiune. Aceștia sunt diagnosticați prin examinare fizică și prin analize, pentru a exclude existența altor afecțiuni.

În cazul în care nu poate fi identificată o problemă fizică, medicii fac teste suplimentare pentru a verifica originea somatică a simptomelor sau orice altă origine. În plus, medicul va vorbi cu membrii familiei pentru a identifica eventualele problemele existente sau relațiile familiale dificile.

Când un diagnostic de tulburare de somatizare este pus, pasul următor, obligatoriu, este apelarea la ajutor medical specializat și la psihoterapie. Chiar dacă nu este foarte ușor de aplicat la copii, terapia cognitiv-comportamentală ajută foarte mult; în plus, ea sprijină părinții și alți membri ai familiei în a recunoaște anumite tipare de gândire și comportamente care cauzează simptomele și să participe activ, sub îndrumarea psihoterapeutului, la procesul de vindecare.

Alături de psihoterapie, psihologul poate folosi și terapia cu exerciții fizice, pentru a genera un tonus mai bun. Este o modalitate foarte bună de a-l convinge pe copil de implicarea profesionistului respectiv în vindecarea sa, căci îl percepe pe acesta activ antrenat în procesul de vindecare.

În anumite cazuri, specialistul poate recomanda administrarea unor medicamente.

Diagnosticarea și tratamentul somatizării

Diagnosticarea acestei tulburări este foarte complexă, deoarece, înainte ca medicul să pună acest diagnostic, trebuie să excludă o multitudine de alte afecțiuni posibile.

Stresul este unul dintre factorii agravanți pentru persoanele care suferă de tulburare de somatizare. Dacă explicațiile medicilor nu sunt mulțumitoare, și adesea nu sunt, căci simptomele nu se regăsesc în boli organice, persoana respectivă va resimți puternice frustrări. Tot stresul este cel care determină persoanele în cauză să devină și mai îngrijorate cu privire la starea lor de sănătate. În acest fel, se creează un cerc vicios ce poate persista perioade lungi de timp.

După ce medicul se asigură că nu este vorba de nicio afecțiune organică, urmează întrebări referitoare la:

  • istoricul familial;
  • posibile surse de stres;
  • istoric de abuz de substanțe sau alcool, dacă este cazul.

De altfel, specialistul poate solicita completarea unui chestionar despre stilul de viață și despre simptome.

Criterii clare de diagnostic de tulburare de somatizare

  • persoana respectivă experimentează unul sau mai multe simptome somatice (fizice) care provoacă stres și/sau perturbă semnificativ activitățile zilnice;
  • există o preocupare excesivă (gânduri, comportamente, sentimente) cu privire la gravitatea simptomelor, ceea ce determină persoana să consume nepermis de multă energie în evaluarea stării de sănătate;
  • starea simptomatică persistă cel puțin 6 luni, oricare dintre simptomele somatice putând fi prezent în mod constant sau doar intermitent în această perioadă.

Este important de menționat că o persoană nu va fi diagnosticată cu tulburare de somatizare doar pentru că nu poate fi identificată o cauză medicală pentru suferința sa.

Tratamentul somatizării

Psihoterapie

În cazul în care considerați că este posibil să suferiți de tulburare de somatizare, este important să apelați la ajutor medical specializat. Tratamentul acestei tulburări implică psihoterapie și/sau medicație specifică, așa încât să recâștigați o calitate bună a vieții personale, calitate ce se pierde drastic fără suport medical.

Psihoterapia este primul pas în tratarea tulburării de somatizare și este crucial să luați legătura cu un psihoterapeut. Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de psihoterapie frecvent folosită și cu succes în tratarea acestei tulburări. Abordarea specifică vizează descoperirea gândurilor și tiparelor comportamentale negative și iraționale și înlocuirea treptată a acestora cu unele funcționale, orientate pe găsirea de soluții, spre a face față în mod sănătos situațiilor de stres firești ale vieții. TCC ajută la ameliorarea simptomelor asociate cu tulburarea de somatizare, pentru că se concentrează pe corectarea gândurilor distorsionate, a convingerilor nerealiste și a comportamentelor disfuncționale care generează în timp anxietatea.

Terapia cognitiv-comportamentală vine consistent în sprijinul mai bunei gestionări a anxietății și depresiei, dar și al multor afecțiuni medicale cu durată lungă.

Beneficiile evidente ale acestei terapii:

  • persoana învață să își monitorizeze corect sentimentele și convingerile despre starea de sănătate și despre simptomele experimentate;
  • persoana identifică modalități corecte și accesibile de reducere a stresului și a anxietății vizând simptomele;
  • persoana învață și reușește să reducă foarte mult focalizarea pe simptomele fizice, dar și să gestioneze bine durerea, dacă ea există;
  • persoana învață să identifice posibili generatori sau acceleratori de durere sau alte simptome și să ia măsuri de prevenire;
  • persoana își asigură în acest fel menținerea sau revenirea într-o viață socială activă, mulțumitoare, chiar dacă încă experimentează durere sau alte simptome.

terapie individuala somatizare

Medicație

Medicația de elecție pentru tulburarea de somatizare este cea antidepresivă, care acționează foarte bine și pentru reducerea anxietății. Este foarte important pentru scurtarea timpilor de suferință să se asocieze medicația cu terapia psihologică. Beneficiul evident al conjugării celor două mijloace de luptă este reducerea consistentă a necesarului de medicație și a timpului de terapie. Reducerea graduală a medicației trebuie făcută numai sub indicație medicală, fără intervenții și opinii personale, căci o întreruperea prematură, bazată pe o stare de bine rapid obținută (ceea ce se întâmplă frecvent), produce o recădere dramatică și o scădere drastică a încrederii atât în medicație, cât și în psihoterapie.

Este important a solicita medicului informații complete despre medicația prescrisă, pentru a vă asigura că știți care pot fi efectele secundare. Este sever interzisă navigarea pe internet printre prospectele diverselor medicamente și luarea de decizii medicale bazate pe o lectură a unei persoane neavizate. Este posibil să fie necesară testarea mai multor medicamente înainte de a găsi unul care funcționează.

Diana Miron, psihoterapeut al Clinicii Oana Nicolau

Deși această tulburare este adesea copleșitoare, având ajutorul psihologic specializat potrivit și medicația adecvată, calitatea vieții este mult îmbunătățită. Există o probabilitate ca simptomele să nu dispară niciodată complet, dar o persoană poate învăța să le gestioneze eficient și să le împiedice să îi influențeze semnificativ viața personală și profesională, în termeni de consum de energie inutilă.

 

Concluzii

Persoanele care suferă de tulburare de somatizare au convingerea că simptomele sunt de natură organică, deci pot fi rezolvate pe cale medicală, în ciuda lipsei de dovezi. Chiar și în cazul în care o persoană are și o afecțiune medicală diagnosticată, cel mai probabil nu va recunoaște că suferința cu care se confruntă și pe care o afișează este excesiv manifestată. De asemenea, aceste persoane resping inițial orice sugestie potrivit căreia factorii psihologici joacă un rol important în simptomele lor și se cantonează în ideea că tot ceea ce simt, trăiesc și experimentează este de origine organică.

Dacă experimentați o parte din simptomele fizice ale tulburării de somatizare enumerate mai sus, este important ca în primul rând să reduceți nivelul de stres. Puteți începe prin a pratica în mod regulat tehnici de gestionare a acestuia prin relaxare: mișcarea fizică este binevenită, alături de un somn odihnitor și un stil de viață echilibrat.

La fel de important este și sprijinul din partea familiei și prietenilor. În momentul în care diagnosticul de tulburare de somatizare devine definitiv, este important ca aceștia să se informeze și să înțeleagă foarte bine ce presupune această afecțiune. Mai mult, în acest caz, consilierea psihologică a familiei, a celor apropiați, este de mare ajutor.

Tulburarea de somatizare nu trebuie neglijată. Orice persoană care se confruntă cu anxietate și/sau depresie, ar trebui să caute ajutor psihologic și medical cât mai rapid.

Învățați să recunoașteți semnalele date de organism, modul în care acesta reacționează și luați rapid atitudine pentru a menține sau recăpăta o stare bună de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *