Teama de străinătate când iei în valiză depresia și anxietatea

Cum scapi de anxietate și depresie?

Terapia nu mai este un subiect tabu. Problemele emoţionale cu care se confruntă oamenii sunt din ce în ce mai diverse şi pot duce la dezechilibre, de multe ori la stări de depresie şi anxietate. Cei care apelează la un psihoterapeut în cabinet sau prin terapie online prin Skype vor să-şi îmbunătăţească relaţiile, vor să treacă peste traume, vor să înveţe să-şi gestioneze emoţiile pentru a putea depăşi stările de anxietate sau pentru a învinge depresia.

Mutarea în străinătate intensifică anxietatea și depresia

Mutarea în altă ţară aduce cu sine multe probleme emoţionale pe care le luăm cu noi în valiză, fie că vrem sau nu. Cercul de prieteni este mai restrâns sau chiar inexistent, dai piept cu o cultură diferită, cu o societate diferită care nu-ţi înţelege emoţiile. Graniţa dintre trăirile tale şi stările de anxietate şi depresie este foarte mică.

Practic, chiar dacă motivul de a părăsi ţara poate fi favorabil pentru unele persoane, credem că procesul de adaptare este unul complicat. De multe ori, demersul terapeutic prin terapie online ameliorează şocul produs de o schimbare atât de radicală în viaţă, care poate duce ușor la depresie şi anxietate.

Beneficiile terapiei online

Ţi-ai dori poate să vorbeşti cu cineva drag despre stările de anxietate și depresie sau chiar cu un specialist care să te ghideze şi să te ajute să iei deciziile potrivite, să te adaptezi mai uşor.

Pentru asta există terapia online prin Skype. Prin terapie online poţi vorbi cu un specialist care te poate ajuta, care te poate îndruma pentru ca parcursul tău într-o altă ţară să fie mai uşor. În acest mod, poţi elimina stările de anxietate şi poţi preveni depresia.

Anxietatea și depresia, în limba ta maternă

Sunt mai multe motive pentru care apar stările de anxietate şi depresie atunci când te muţi în altă ţară. În primul rând, atunci când vii cu un bagaj cultural şi anumite valori pe care psihoterapeutul tău dintr-o altă țară nu le înţelege sau nu le integrează în terapie, tot procesul de tratament emoţional devine mult mai greu pentru că nu vei avea un cadru familiar şi confortabil. Doar reproducerea acelui mediu şi prezenţa sentimentului familiar, de “acasă”, te pot face să te simţi în siguranţă şi să te deschizi în fața psihoterapeutului tău atunci când suferi de depresie sau anxietate. Acest lucru se poate face prin terapie prin Skype cu un psihoterapeut din România.

Conform Asociaţiei Americane de Psihologie, terapia are un efect de două ori mai puternic în limba ta maternă. Aşadar, în al doilea rând, un rol esenţial îl are limbajul, iar cuvintele spuse în limba ta maternă definesc altfel emoțiile și pot ameliora mai repede stările de anxietate și de depresie. Într-o altă limbă eşti nevoit să-ți foloseşti o parte din minte ca să găseşti cuvinte sau exprimările pe care ţi-ar fi mult mai uşor să le zici în limba ta. Mai mult decât atât, acele cuvinte pe care decizi să le rosteşti, nu pot explica pe deplin ceea ce simţi sau gândeşti, de ce ești anxios sau depresiv. Acest lucru nu numai că afectează procesul terapeutic, dar produce şi mai multă anxietate deoarece intervine frustrarea faptului că nu poţi să transmiţi mesajul pe care ţi-l doreşti. Pe scurt, în loc să te gândeşti la felul în care te simţi, petreci timpul gândindu-te cum să formulezi ceea ce simţi, cum să detaliezi stările de anxietate și de depresie. Toate aceste probleme se pot rezolva prin terapia online cu un psihoterapeut care vorbește aceeași limbă și care-ți poate înțelege altfel emoțiile.

Nu în ultimul rând, indiferent de gradul de fluenţă, cuvintele spuse în limba din ţara în care te afli te pot face să te disociezi de sentimentele tale. În momentul în care nu intri în contact cu sentimentele tale, înseamnă că ori încerci să le eviţi, ori încă nu eşti conştient de ele, ori nu vrei să recunoști că ai stări de anxietate sau de depresie.

Terapia prin Skype, o soluție la îndemână

Este important să investeşti în tine şi în rezolvarea problemelor tale. Noi îţi propunem o soluţie prin care vei reuşi să-ţi învingi temerile, prin care vei beneficia de acel cadru familial şi te vei putea simţi confortabil vorbind cu un psihoterapeut în limba ta maternă. Apelează la terapia prin Skype. Pe lângă avantajele de a-ţi putea exprima mult mai uşor sentimentele în limba ta maternă, beneficiezi şi de avantajele financiare. În România, preţurile terapiei în cabinet sau prin Skype sunt unele dintre cele mai reduse din Europa. De aceea, este mult mai benefic pentru tine să profiţi de aceste servicii care sunt personalizate pentru nevoile tale, sunt mai puţin costisitoare şi le poţi accesa chiar din locuinţa ta.

Pe scurt, specialiştii cred că oricine poate beneficia de pe urma terapiei prin Skype. Tot mai mulţi români care locuiesc înafara graniţelor au nevoie de ajutor în tratarea problemelor cauzate de anxietate şi depresie, iar terapia online este soluția ideală pentru ei. La Clinica Oana Nicolau poţi alege din peste 30 se specialişti care oferă terapie online prin Skype. Prin acest tip de terapie te vei putea simţi în largul tău şi vei putea vorbi despre neliniştile tale, despre ceea ce te macină, despre integrarea ta, despre oamenii cu care intri în contact, fără să ai rețineri.

Specialiștii noștri sunt aici să te ajute

[cp_modal display="inline" id="cp_id_228ee"][/cp_modal]

Programează-te acum la terapie online prin Skype. Atât depresia, cât şi anxietatea se intensifică dacă nu sunt tratate la timp, de aceea este important să nu ignori stările care te perturbă şi să acţionezi acum. Alege să investeşti în tine şi să fii cea mai bună versiune posibilă a ta chiar dacă ai decis să-ţi construieşti o altă viaţă într-o altă ţară sau te afli în străinătate pentru o anumită perioadă de timp. Psihoterapeutul potrivit pentru tine te așteapă să descoperiți împreună care sunt lucrurile care te macină și veți reuși prin terapie online prin Skype să rezolvați problemele emoționale cu care te confrunți.

Testimoniale de la clienți care recomandă terapia prin Skype