Tipuri de atașament

Tipuri de atașament: ce este atașamentul și cum ne influențează relațiile

Atașamentul se referă la o relație emoțională dintre două persoane care implică un schimb de afecțiune, grijă și intimitate. Modurile în care interacționăm și ne comportăm în cadrul unor relații sunt determinate de diferite tipuri de atașament, cultivate încă din copilărie, pe baza relației dintre copil și părinte.

În acest articol, vom descrie:

  • Teoria atașamentului;
  • Stiluri de atașament;
  • Cauzele atașamentelor nesigure;
  • Tulburări de atașament;
  • Cum ne îmbunătățim stilul de atașament;
  • Cum poate fi îmbunătățit stilul de atașament în cazul unui copil.

Teoria atașamentului

Psihologul britanic John Bowlby este cel care a descris, într-un mod extins, conceptul de atașament, caracterizându-l ca fiind „o conexiune psihologică de durată între ființele umane”. Tot el a spus că experiențele timpurii, formate încă din copilărie, influențează semnificativ dezvoltarea și comportamentul nostru ca adulți.

Atașamentul include și o componentă evolutivă, care ne ajută la supraviețuire. Teoria atașamentului se referă la modul în care formăm legături intime și emoționale cu ceilalți. Bowlby a dezvoltat această teorie în timp ce studia comportamentul copiilor atunci când aceștia petreceau un anumit timp fără părinții lor.

Pentru că bebelușii au nevoie de părinți sau de alți adulți care să aibăgrijă de nevoile lor de bază, aceștia foloseau ceea ce Bowlby numea„comportamente de atașament”, cum ar fi plânsul, căutarea și „agățarea” de unul dintre părinți, pentru a preveni separarea sau pentru a găsi părintele pierdut. În consecință, există mai multe tipuri de atașament diferite.

Studiul lui Bowlby privind atașamentul în ceea ce-i privește pe copii a pus bazele cercetărilor lui ulterioare privind atașamentul la adulți. În cazul adulților, atunci când vorbim despre tipuri de atașament, ne referim la descrierea tiparelor de atașament în relațiile romantice.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne dezvoltăm propriul stil de atașament, bazat în mare parte pe comportamentele de atașament învățate în timpul copilăriei. Stilul de atașament are un impact semnificativ asupra modului în care ne formăm relațiile în calitate de adult. De asemenea, stilul de atașament ne poate influența starea de fericire generală.

„Tendința de a realiza legături emoționale puternice cu anumite persoane este o componentă de bază a naturii umane”, spunea John Bowlby.

Atașamentul este responsabil pentru:

  • capacitatea de a dezvolta relații împlinite cu ceilalți;
  • capacitatea de a menține un echilibru emoțional;
  • capacitatea de a explora lumea;
  • capacitatea de a face față stresului;
  • capacitatea de a ne simți în siguranță;
  • capacitatea de a ne bucura de propria persoană și de a ne găsi împlinirea alături de ceilalți;
  • capacitatea de a ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute.

Cele patru caracteristici ale atașamentului sunt:

  • menținerea apropierii cu ceilalți: dorința de a fi în apropierea oamenilor de care suntem atașați;
  • un loc sigur pe post de refugiu: revenirea la persoana de referință de care suntem atașați pentru a ne oferi confort și siguranță în fața unei amenințări sau frici;
  • un cadru sigur: persoana de care suntem atașați (aparținătorul), acționează ca un cadru sigur al nevoilor noastre; un copil, spre exemplu, poate explora mediul înconjurător dacă se simte în siguranță în acel mediu;
  • întristare legată de separare: anxietatea care apare în urma absenței persoanei de care suntem atașați.

Bowlby a mai observat că, atunci când copiii sunt crescuți având încrederea că părintele lor va fi disponibil pentru ei, este mai puțin probabil ca aceștia să simtă frica în raport cu aparținătorii, spre deosebire de copiii crescuți fără o astfel de convingere. El a mai adăugat că așteptările formate în perioada copilăriei și adolescenței tind să rămână relativ neschimbate pentru tot restul vieții unei persoane.

Tipuri de atașament

În cele din urmă, psihologul britanic a sugerat că așteptările formate sunt determinate în mod direct de experiențe. Un copil dezvoltă așteptarea ca părinții să-i răspundă la nevoi, deoarece, aceștia au mai facut acest lucru, în trecut.

În anii 1970, psihologul Mary Ainsworth a dus mai departe teoria lui Bowlby și a efectuat un experiment, pentru a observa cum răspund copiii cu vârste între 12 și 18 luni, situațiilor în care sunt lăsați singuri și apoi se reîntâlnesc cu mamele lor.

Mai întâi, părintele se află alături de copil într-o cameră, apoi intră un străin, care vorbește cu părintele și se apropie de copil. Părintele părăsește încăperea, iar apoi se întoarce la copil.

Pe baza acestor observații, psihologii au concluzionat că există patru stiluri de atașament, împărțite în două categorii: sigure și nesigure.

Stiluri de atașament

Atașament sigur

Copiii cu un tip de atașament sigur sunt vizibil iritați atunci când pleacă părinții lor și sunt fericiți când aceștia se întorc. Când sunt speriați, vor căuta atenție la părinți, însă pot fi alinați și de alte persoane adulte. Totuși, aceștia își preferă părinții. Părinții copiilor cu un stil de atașament sigur se vor juca mai mult timp cu aceștia, reacționează mai rapid la nevoile lor și sunt mai receptivi la acestea.

Studiile arată că, în cazul copiilor cu un tip de atașament sigur, se poate observa mai multă empatie, mai puțină agresivitate, sunt mai puțin gălăgioși și sunt mai maturi decât ceilalți copii cu stiluri de atașament ambivalent sau evitant.

Copiii cu acest tip de atașament își văd părintele ca pe un cadru sigur de unde au curaj să exploreze lumea în mod independent.

Adulții cu un tip de atașament sigur au relații de încredere și de durată, se simt conectați cu partenerul lor, îi oferă libertate, au o stimă de sine crescută și își împărtășesc cu ușurință sentimentele. De asemenea, aceștia oferă sprijin atunci când partenerul lor are nevoie și cer ajutor când ei înșiși au nevoie. Au relații sincere și deschise cu ceilalți, se simt iubiți și independenți.

Cercetătorii au descoperit că un număr de factori contribuie la dezvoltarea sau la lipsa atașamentului sigur, în special răspunsul unei mame la nevoile copilului său în timpul primului an de viață al acestuia. Alte studii arată că femeile cu un stil de atașament sigur au sentimente pozitive cu privire la relațiile lor romantice decât femeile cu un stil de atașament nesigur

Atașament nesigur-anxios

Copiii cu un stil de atașament anxios simt o nevoie crescută de a se simți doriți, caută un sentiment de siguranță și se agață de părinți.

Adulții cu un stil de atașament anxios petrec mult timp gândindu-se la relațiile lor, au tendința de a fi geloși sau de a-și idolatrize partenerii și au nevoie de asigurare frecventă din partea ceorlalți că le pasă de ei. Într-o relație, un adult cu un astfel de stil de atașament se va îndoi de partener și va sta cu teama de a fi părăsit, interpretând acțiunile celorlați.

Acesta va căuta ca partenerul său să îi salveze sau să-I completeze, resimțind o „foame emoțională”. Atunci când se simte nesigur de sentimentele partenerului și de relație, adultul cu un stil de atșament anxios devine agitat, exigent sau posesive, acționând într-un mod exagerat și poate interpreta acțiunile partenerului ca pe o afirmare a fricilor sale.

Atașament nesigur-ambivalent

Copiii cu acest stil de atașament sunt suspicioși în fața străinilor, se întristează când sunt separați de părinte, dar nici nu se liniștesc atunci când acesta se întoarce.

În unele cazuri, copilul poate respinge în mod pasiv părintele, refuzând confortul sau afișând în mod deschis agresiune față de părinte. În timpul anumitor teste, s-a descoperit faptul că acest stil de atașament este asociat cu disponibilitatea scăzută a mamei față de nevoile copilului.

Copiii cu un stil de atașament ambivalent dezvoltă anxietate, caută atenție, dar niciodată nu simt că o primesc și au nevoi emoționale mari.

Adulții cu un stil de atașament ambivalent sunt reticenți în a se apropia de ceilalți și își fac griji că partenerul nu le răspunde în același mod, ceea ce duce la despărțiri frecvente, pentru că relația devine rece, iar partenerii se îndepărtează. Adesea, acești adulți au relații intense cu persoane nepotrivite, se simt dezamăgiți și niciodată nu sunt mulțumiți cu ce au.

Tipuri de atașament

Atașament nesigur-evitant

Copiii cu un tip de atașament evitant tind să-și evite părinții, mai ales după o perioadă mai mare de absență. Nu resping, neapărat, atenția unui părinte, însă nu caută să fie în contact cu aceștia și nu manifestă o preferință anume între părinte și o persoană străină.

Adulții cu stil de atașament evitant au probleme în relațiile intime, investesc puține sentimente în relațiile sociale și romantice și sunt incapabili să își împărtășească gândurile sau sentimentele cu ceilalți. Tind să aibă dificultăți în relații și suferă atunci când trec printr-o despărțire.

Aceștia tind să evite intimitatea și sunt predispuși să se implice în relații sexuale pasagere. Nu reșesc să își sprijine partenerul în perioadele stresante.

Cauzele atașamentelor nesigure

Un atașament nesigur poate fi cauzat de:

  • neglijare fizică: alimentație dezechilibrată, lipsa mișcării, neglijarea problemelor medicale;
  • neglijare emoțională sau abuz emoțional: prea puțină atenție acordată copilului; un efort minim de a înțelege sentimentele acestuia;
  • abuz verbal, fizic sau sexual;
  • separerea de părinte sau de persoana care are grijă de copil – schimbarea bonelor sau a personalului de la grădiniță;
  • schimbări fecvente: spre exemplu, în cazul copiilor care își petrec primii ani ai existenței în orfelinate sau în centre de palsament iar apoi se mută la asistenți maternali etc.;
  • experiențe traumatizante: boli grave sau accidente;
  • depresia maternă: mamele pot suferi de depresie și se pot retrage din rolul matern din cauza izolării, a lipsei de sprijin sau a problemelor hormonale;
  • dependența mamei de alcool sau de alte substanțe: reacție absentă la nevoile copilului din cauza acelei dependențe;
  • lipsa de experiență a unei mame prea tinere – care nu are încă o maturitate necesară pentru a fi părinte.

Tulburări de atașament

Acestea se referă la problemele emoționale care determină oamenii să aibă dificultăți de conectare și de formare a relațiilor profunde cu ceilalți.

Simptome ale tulburărilor de atașament:

  • superficialitate;
  • evitarea contactului vizual;
  • incapacitatea de a oferi sau a primi afecțiune;
  • probleme de control al impulsurilor;
  • comportament distructiv pentru sine și pentru ceilalți;
  • lipsă de bunătate față de animale;
  • incapacitatea de a avea încredere în ceilalți;
  • semne de depresie;
  • o stimă de sine scăzută.

O persoană cu o tulburare de atașament nu trebuie neapărat să aibă toate aceste simptome, însă acestea pot exista alături de cele ale altor boli.

Cum ne îmbunătățim stilul de atașament

Vedem, astfel, că stilul nostru de atașament influențează modul în care relaționăm: de la selecția partenerilor noștri și până când o relație ajunge la final. Tocmai de aceea, este indicat să recunoaștem propriul stil de atașament, pentru a ne înțelege punctele forte și vulnerabilitățile într-o relație.

Tipul de atașament influențează modul în care fiecare dintre noi reacționează la propriile nevoi și cum alege să le preîntâmpine. De exemplu, un adult cu un stil de atașament sigur va fi încrezător și capabil să interacționeze ușor cu ceilalți, răspunzând atât nevoilor proprii, cât și ale altora. Pe de altă parte, o persoană cu un stil de atașament anxios sau evitant va alege un partner care se potrivește acelui tipar inadaptabil, și care nu o va putea face fericită.

Odată conștientizat stilul de atașament,persoana poate dezvolta anumite abilități pentru formarea ulterioară a unui stil de atașament mai sigur.

Dacă aveți un stil de atașament nesigur, sedințele de psihoterapie individuală se pot dovedi utile pentru a vă ajuta să aflați de ce vă comportați într-un anumit fel sau de ce simțiți într-un anumit fel, cu scopul de a depăși stilurile de atașament nesigure.

Un psihoterapeut vă poate ajuta să:

  • analizați experiențele din copilărie;
  • identificați tiparele relaționale;
  • dezvoltați noi moduri de relaționare cu ceilalți și să vă creați relații mai sănătoase.

Cum poate fi îmbunătățit stilul de atașament în cazul unui copil

Pentru copiii cu tulburări de atașament, principala problemă este sentimentul de nesiguranță. Aceștia sunt distanți și neîncrezători pentru că simt o nesiguranță și afișează un scut pentru a se proteja, scut care îi împiedică, în același timp, să accepte dragostea și sprijinul celor din jur.

Este esential să construiți un cadru de siguranță pentru copilul dumneavoastră. Acesta se poate obține prin:

  • încercarea de a fi un model pozitiv;
  • stabilirea unor limite;
  • asumarea unei atitudini: este recomandat să rămâneți calmi atunci când copilul este supărat sau are un comportament neadecvat;
  • disponibilitate imediată pentru o reconectare emoțională în urma unui conflict;
  • asumarea greșelile și repararea acestora;
  • încercarea de a menține rutine și programe bine stabilite.

Copiii care experimentează o comunicare confuză sau au o relație distantă cu părinții în copilărie se transformă în adulți cu dificultăți de înțelegere atât a propriilor emoții și sentimente, cât și ale celorlalți. Acest lucru le limitează capacitatea de a construi sau menține relații autentice.

Tipuri de atașament

Specialiștii au descoperit că relațiile de succes ale adulților depind de capacitatea de a:

  • gestiona stresul;
  • rămâne conectaț cu emoțiile;
  • citi și folosi limbajul corpului;
  • ierta ușor și de a nu dezvolta resentimente.

Concluzii

Pentru că tipurile de atașament influențează semnificativ modul în care relaționăm cu ceilalți, este foarte importantă cultivarea unui stil de atașament sigur încă din primii ani de copilărie. Acest lucru presupune, în primul rând, ca părinții să fie disponibili din punct de vedere emoțional pe cât de mult posibil pentru nevoile copiilor lor.

Surse:

https://www.verywellmind.com/attachment-styles-2795344

https://www.psychologytoday.com/us/blog/compassion-matters/201307/how-your-attachment-style-impacts-your-relationship

https://www.medicalnewstoday.com/articles/327098

https://www.healthline.com/health/attachment-disorder-in-adults

https://www.helpguide.org/articles/relationships-communication/attachment-and-adult-relationships.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *