obiecte ordonate pe plaja

Tulburare obsesiv-compulsivă: ce este și cum se tratează

Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) este o tulburare de anxietate în care persoana are gânduri nedorite și recurente (obsesii), care provoacă nevoia de a repeta anumite acțiuni (compulsii). Comportamente repetitive, precum spălarea mâinilor, verificarea lucrurilor sau curățenia, pot interfera semnificativ cu activitățile zilnice ale unei persoane, cât și cu interacțiunile sociale.

În acest articol vom discuta despre:

  • Comportamentul obsesiv-compulsiv;
  • Etapele tulburării obsesiv-compulsive;
  • Tipuri de tulburare obsesiv-compulsivă;
  • Tulburarea obsesiv-compulsivă – Factori de risc;
  • Cum se manifestă tulburarea obsesiv-compulsivă;
  • Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii;
  • Tulburarea obsesiv-compulsivă – Tratamente și terapii.

 

 

Comportamentul obsesiv-compulsiv

Comportamentele repetitive sunt des întâlnite în viața oricărei persoane, dar ele nu perturbă buna desfășurare a zilei, deoarece scopul lor este de organizare a activității zilnice.

Pentru persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă, nerealizarea rutinelor declanșează senzații puternice de stres și anxietate. O bună parte dintre persoanele cu OCD înțeleg sau suspectează că obsesiile lor nu sunt fondate. În ciuda acestui fapt, ele întâmpină dificultăți în a opri acțiunile compulsive.

Un diagnostic de OCD este definit de prezența obsesiei și/sau a constrângerilor care consumă mult timp (mai mult de o oră pe zi), provoacă un pericol major și afectează munca, viața socială sau alte aspecte importante. Nevroza obsesiv-compulsivă este cunoscută ca fiind „boala îndoielii”.

 

Etapele tulburării obsesiv-compulsive

Ca orice boală, și OCD-ul afectează oamenii în mod diferit, dar se identifică printr-un anumit tipar de gânduri și comportamente. Această tulburare are 4 etape principale:

  1. Obsesie – în minte apare frecvent un gând nedorit și intruziv;
  2. Anxietate – obsesia provoacă un sentiment de anxietate intensă sau de suferință;
  3. Compulsie – comportament repetitiv pe care persoana simte nevoia să îl manifeste ca urmare a anxietății și a stresului cauzate de obsesie;
  4. Alinare temporară – comportamentul compulsiv ce ameliorează temporar anxietatea, dar obsesia se întoarce în scurt timp, ceea ce determină existența unui ciclu de stări.

Deși în unele cazuri există posibilitatea manifestării doar a gândurilor obsesive, sau doar a compulsiilor, majoritatea persoanelor cu OCD le vor experimenta pe ambele.

 

Tipuri de tulburare obsesiv-compulsivă

Obsesii

  1. Contaminarea. Frica de a intra în contact cu murdărie, germeni sau substanțe chimice (exemplu: produsele de curățare pentru uz casnic), îmbolnăvirea proprie sau îmbolnăvirea altora, după atingerea unor obiecte „murdare” sau „contaminate”.
  2. Rănire accidentală. Teama de autovătămare sau rănirea altor persoane prin neglijență.
  3. Simetrie și exactitate. O nevoie de a ordona obiectele într-un anumit mod (în funcție de culoare, dimensiune, etc.). Adesea, scopul obsesiilor pare foarte ciudat sau nu are sens. De exemplu, un copil cu tulburare obsesiv-compulsivă ar putea spune că el/ea trebuie să își aranjeze toți ursuleții de pluș de la cel mai mic la cel mai mare. La baza acestei obsesii a copilului ar putea sta o superstiție: dacă ursuleții nu sunt aranjați crescător, părinții sunt în pericol. Oricât de ireal ar suna, astfel de gânduri trec frecvent prin mintea unui copil cu OCD.
  4. Perfecționism. Unii copii și adolescenți simt o nevoie puternică ca lucrurile să fie perfecte sau corecte. Copilul dvs. s-ar putea afla în situația să nu înceapă temele până când cărțile sale nu sunt toate ordonate și aranjate perfect.

Compulsii

  1. Spălarea sau curățenia. Se poate întâmpla ca o persoană să nu se poată opri din spălarea mâinilor, deși acestea deja sângerează. Există multe tipuri de comportamente de spălare, inclusiv:
  2. Îngrijire / ritualuri de periere a dinților (perierea fiecărui dinte într-o anumită ordine);
  3. Ritualuri în duș (spălarea fiecărei părți a corpului de un anumit număr de ori sau într-o anumită ordine);
  4. Soluții de curățare (ritualuri și reguli pentru spălarea rufelor, curățarea băii, a bucătăriei, etc.);
  5. Verificarea excesivă. Aceste tipuri de constrângeri pot implica verificarea ușilor, încuietorilor sau a rucsacului, pentru siguranța bunurilor personale și a propriei persoane. Unii copii și adolescenți simt nevoia excesivă de a se asigura că toate persoanele din jurul lor sunt în siguranță.
  1. Numărarea sau atingerea obiectelor. Obsesiile pot implica numărarea sau atingerea obiectelor într-un anumit mod. Unii copii și adolescenți au numere „norocoase” implicate în ritualurile lor. Un exemplu ar fi necesitatea de a atinge o ușă de x ori înainte de a părăsi o cameră sau de face doi pași la dreapta și doi lastânga la intrarea în baie.
  1. Ritualuri mentale. Nu toți copiii și adolescenții cu tulburare obsesiv-compulsivă au constrângeri vizibile. Unii au ritualuri mentale, cum ar fi rugăciunile sau încercarea de a înlocui o imagine sau un gând „rău” cu o imagine sau un gând „bun”.

Este obligatoriu de menționat că nu orice ritual sau formă de comportament repetitiv reprezintă o compulsie. Comportamentele repetitive normale ce apar în viața de zi cu zi pot include rutine de culcare, practici religioase sau învățarea unor noi abilități.

 

tulburare obsesiv compulsiva incaltaminte asezata perfect

 

Tulburare obsesiv-compulsivă – Factori de risc

Cauzele OCD nu sunt cunoscute, dar factorii de risc includ:

Genetica

Studii realizate pe familii arată că persoanele care au părinți sau frați/surori cu OCD prezintă un risc mai mare de a dezvolta bolii. Riscul este și mai mare în cazul în care ruda respectivă a dezvoltat această tulburare în perioada copilăriei sau a adolescenței.

Structura și funcționarea creierului

Studiile imagistice au arătat diferențe în cortexul frontal al pacienților cu tulburare obsesiv-compulsivă față de persoanele fără aceasta tulburare. Se pare că există o legătură între simptomele OCD și anomalii din anumite zone ale creierului. Această conexiune nu este clară încă, întrucât cercetarea este în curs de desfășurare.

Mediul înconjurător

Persoanele care au suferit abuzuri (fizice sau sexuale) în copilărie sau alte traume, prezintă un risc crescut de a dezvolta OCD.

Imunitatea slăbită

Anumite cazuri de OCD întâlnite la copii ar putea fi consecința unor infecții cu streptococ sau cu alte bacterii, care cauzează inflamații și disfuncții ale ganglionilor bazali.

Anumite comportamente

Persoanele cu OCD asociază anumite obiecte sau situații cu un sentiment puternic de teamă, astfel că învață să evite acele lucruri sau să efectueze „ritualuri” pentru a-și reduce frica. Odată ce legătura dintre un obiect sau situație și sentimentul de frică este stabilită, persoanele care suferă de OCD încep să evite atât acel lucru, cât și frica pe care acesta îl generează, mai degrabă decât să se confrunte situația anxiogenă. Frica, evitarea și ritualurile pot debuta într-o perioada stresantă de viață.

Personalitatea

De regulă, persoanele meticuloase și organizate, care au standarde înalte, sunt mai expuse riscului de a dezvolta OCD, așa cum sunt și persoanele anxioase sau cele care au un sentiment foarte puternic de responsabilitate față de ei înșiși și față de cei apropiați.

Factorii cognitivi

Aceștia se referă la modul eronat și nesănătos în care persoanele OCD interpretează gândurile pe care le au. Este normal ca, pe parcursul vieții, în anumite momente încărcate, să dezvoltăm gânduri neplăcute și nedorite, însă persoanele OCD acordă acestor gânduri o importanță excesivă. Deși majoritatea oamenilor le pot ignora, cei cu OCD le vor trata ca și cum ar fi o amenințare directă și sigură la adresa lor și vor continua comportamentul evitant și realizarea anumitor ritualuri ajutătoare.

 

Cum se manifestă tulburarea obsesiv-compulsivă

Obsesiile și compulsiile provoacă stres, consumă mult timp și interferează cu viața zilnică a persoanei respective. Simptomele pot apărea inclusiv la copii și adolescenți și se accentuează odată cu vârsta. Acestea pot fi de la ușoare la severe. Unii oameni experimentează doar gânduri obsesive, fără a se angaja în comportamente compulsive, în timp ce alții le dezvoltă pe amândouă.

Obsesiile reprezintă mult mai mult decât grijile cotidiene cu care se confruntă majoritatea oamenilor atunci când se gândesc la problemele din viața reală. Persoanele cu OCD experimentează temeri și griji excesive, ce îi determină să facă anumite acțiuni sau să aibă anumite gânduri, în încercarea de a atenua sau de a elimina frica și anxietatea.

O persoană care suferă de OCD, de obicei:

  • Are gânduri, imagini sau impulsuri repetitive, pe care nu le poate controla;
  • Este conștientă de aceste gânduri și sentimente intruzive și nu le dorește;
  • Consideră că aceste gânduri sunt nocive, conștientizează că sunt nefondate și iraționale;
  • Experimentează stări precum frică, dezgust, îndoială sau sentimentul că lucrurile trebuie făcute într-un mod care este „corect”;
  • Dedică mult timp, în mod nejustificat, satisfacerii acestor obsesii.

Unii dintre indivizii cu OCD reușesc să mascheze comportamentele compulsive, astfel încât acestea să fie mai puțin evidente în situațiile sociale. Pentru alții, însă, situațiile sociale sunt cele care declanșează compulsiile.

 

tulburare obsesiv compulsiva femeie care face curat

 

Semne de recunoaștere a persoanei OCD

  • Pielea mâinilor deshidratată de la spălarea excesivă;
  • Teama de a da mâna cu cineva sau de a atinge lucruri în public, pentru a nu se contamina cu bacterii;
  • Evitarea anumitor situații care declanșează gândurile obsesive;
  • Anxietate intensă atunci când lucrurile nu sunt ordonate sau simetrice;
  • Aranjarea, punerea la „linie” a acelor lucruri neordonate sau lipsite de simetrie (exemplu: Îndreptarea discretă unui tablou strâmb, aranjarea discretă a unui ciucure la o draperie);
  • Nevoia de a verifica mereu aceleași lucruri;
  • Nevoia constantă de reasigurare;
  • Incapacitatea de a rupe o rutină;
  • Numărarea fără motiv sau repetarea unui cuvânt, a unei expresii sau realizarea aceleiași acțiuni de un anumit număr de ori;
  • Dedicarea a cel puțin o oră pe zi gândurilor nedorite și îndeplinirii anumitor ritualuri;
  • Întârzieri, probleme la locul de muncă sau nerespectarea obligațiilor asumate din cauza ritualurilor.

 

Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii

OCD este observat, de cele mai multe ori, încă din perioada copilăriei, profesorii fiind printre primii care constata anumite semne, la școală.

Stresul generat de simptomele OCD poate provoca accese de furie și agresivitate. Copiii cărora le este teamă de contaminare nu vor dori să se joace cu alți colegi, așa că nu vor construi prietenii, ceea ce duce la acumularea frustrării.

Copiii cu OCD pot avea probleme de exprimare și devin iritați atunci când nu pot realiza anumite ritualuri de alinare a disconfortului, în anumite situații. În încercarea de a nu-și manifesta public și vizibil compulsiile, copiii cu OCD se vor izola din punct de vedere social, fapt care crește riscul apariției depresiei.

Așadar, obsesiile și compulsiile afectează dezvoltarea socială și emoțională a copilului care suferă de această tulburare, și în același timp, interferează cu activitatea școlară, scăzând performanțele.

 

Tulburarea obsesiv-compulsivă – Tratamente și terapii

Dacă o persoană observă simptome de OCD, trebuie să ceară de urgență ajutor specializat din partea unui psihoterapeut.

Această tulburare se diagnostichează în urma identificării prezenței obsesiilor și/sau compulsiilor, în cazul în care acestea consumă mult timp, cauzează un stres major sau interferează negativ cu viața zilnică a unei persoane.

Specialistul se va asigura că simptomele nu sunt cauzate de efectele unei substanțe interzise, de medicamente sau de alte afecțiuni medicale. Diagnosticarea cu OCD aduce frecvent și un diagnostic de depresie și anxietate (comorbidități specifice). Dacă este bine tratată, tulburarea obsesiv-compulsivă se vindecă. Netratarea la timp conduce la cronicizarea ei.

 

Cum se poate trata tulburarea obsesiv-compulsivă

  1. Terapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală este o metodă eficientă de tratare a tulburării obsesiv-compulsive. Studiile au arătat că 75% dintre persoanele cu OCD ce au apelat la TCC au fost ajutate în mod semnificativ de aceasta. TCC își propune să schimbe modul de gândire al persoanei respective, emoțiile și comportamentul, prin două tipuri de metode:

  • Expunere: înseamnă confruntarea cu situațiile și obiectele care declanșează frică și anxietate. În timp, anxietatea generată de motivele obsesive scade și, în cele din urmă, acestea provoacă tot mai puțină anxietate sau deloc – pentru că devine obișnuință.
  • Prevenire a răspunsului: se referă la învățarea abținerii de la compulsia de angajare în ritualurile comportamentale de care persoana OCD are nevoie pentru a reduce anxietatea.

Alte tehnici se concentrează exclusiv pe terapia cognitivă. Persoanele care se angajează în acest tip de terapie lucrează pentru a scăpa de comportamentul compulsiv. Acest lucru este obținut prin identificarea și reevaluarea sănătoasă a credințelor personale despre consecințele acțiunii sau non-acțiunii în manifestarea unui comportament compulsiv.

Odată ce sunt identificate gândurile intruzive și semnificațiile date de persoana respectivă, terapeutul încurajează examinarea motivelor ce provoacă obsesia, identificarea distorsiunilor cognitive și dezvoltarea unei alternative funcționale de răspuns la gândurile și ideile nedorite.

 2. Medicația antidepresivă

Medicamentele SSRI (inhibitorii reabsorbției selective de serotonină) sunt utilizate în doze specifice OCD, care sunt adesea mai mari decât dozele pentru depresie.

Durata minimă a unui tratament este de trei luni și el nu poate fi întrerupt fără indicație medicală. Stabilizarea efectelor pozitive are nevoie de un timp ceva mai îndelungat. Aproximativ jumătate dintre persoanele OCD au nevoie și răspund bine și la antipsihotice.

În cele mai multe cazuri, persoana OCD are nevoie atât de psihoterapie, cât și de medicație antidepresivă sau antipsihotică.

 

Concluzii

În cazul unei tulburări obsesiv-compulsive ușoare, situația se poate îmbunătăți uneori chiar și fără tratament, dar, în cazul stadiului moderat sau sever al tulburării, nu există un prognostic favorabil în afara medicației. O schemă de tratament potrivită poate îmbunătăți semnificativ și chiar vindeca OCD.

Nu ezitați să căutați ajutorul unui specialist, în cazul în care recunoașteți aceste simptome la dumneavoastră sau la o persoană apropiată!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *